George Simion despre aderarea României la Schengen: 'Asistăm la eșecul diplomatic al echipei Predoiu – Bode – Iohannis – Ciolacu'

Author:

Președintele AUR, George Simion, a declarat joi, la Bruxelles, în cadrul Forumului oamenilor de afaceri români din diaspora, că eșecul diplomatic al actualei guvernări PSD-PNL în privința aderării la Spațiul Schengen ne afectează în calitate de persoane fizice, pentru că trebuie să stăm la controale de frontieră, dar mai ales ne afectează mediul de afaceri, în special domeniul transporturilor.

Potrivit liderului AUR, trebuie să se spună lucrurilor pe nume: posibilitate aderării la Spațiul Schengen nu va mai exista in următorii ani.

„Pornim această dezbatere de la faptul că România nu este primită în Schengen și practic această posibilitate nu va mai exista în următorii ani. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Dacă anul trecut eram în aceeași formulă și asistam la eșecul diplomatic al echipei Predoiu – Bode – Iohannis – Ciolacu, astăzi putem pune cruce acestui subiect pentru cetățenii români. Ne afectează în calitate de persoane fizice pentru că trebuie să stăm la controale de frontieră, dar mai ales ne afectează afacerile, ne afectează domeniul transporturilor”, a spus George Simion.

Acesta a precizat că „este șocant pentru noi să vedem discriminarea de care avem parte în instituțiile europene, să vedem faptul că există o Europă cu două viteze și că avem noi, ca români, calitatea de cetățeni de mâna a doua ai Uniunii Europene”.

Liderul AUR a făcut referire și la prevederile discriminatorii din Mobility Pack 1, dar și la Natural Restauration Law, care s-a votat la o diferență de 12 voturi, subliniind că este „exact numărul de europarlamentari care vor veni din partea AUR în Parlamentul European”.

X