FOTO După vacanță, urmează haosul! Valea Prahovei devine neîncăpătoare

Author:

Se circulă în coloană, vineri după-amiaza, pe Valea Prahovei. Polițiștii spun că se așteaptă ca traficul să fie aglomerat și în zilele următoare, în contextul în care se termină vacanța elevilor.

Potrivit Centrului Infotrafic, se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1 Ploiești – Brașov, fiind formate coloane de autovehicule ce se deplasează cu viteză redusă între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre către Ploiești.

Valori de trafic intense se înregistrează și în zona localității Comarnic, județul Prahova, în direcția de urcare dinspre Ploiești către Brașov.

„Se estimează că aceeași situație să se înregistreze și pe parcursul zilelor următoare, în contextul încheierii vacanței elevilor”, transmit polițiștii.

Șoferii sunt sfătuiți să nu se angajeze în depășirea coloanelor, să evite întoarcerile prin locuri nepermise, să manifeste atenție în efectuarea tuturor manevrelor și să ia în considerare și folosirea de rute alternative, respectând indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în trafic pentru fluidizare.

 

X