facebook
Connect with us

Social

Fost primar din Brașov, CERCETAT după ce ar întreținut relații sexuale cu minori: Procurorii au cerut ARESTAREA

Un bărbat de 61 de ani din localitatea braşoveană Cristian este cercetat penal, fiind propus a fi arestat preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu trei adolescenţi cu vârste sub 15 ani, a declarat, vineri, prim-procurorul acestui parchet, Vlad Teodorescu, anunță AGERPRES.

 Petre Daea, plecare triumfală: aplauze la scenă deschisă din partea angajaților din Ministerul Agriculturii/VIDEO

Conform unor surse, bărbatul de 61 de ani ar fi fostul primar şi consilier local din comuna Cristian, Gheorghe Podar.

Procurorul Vlad Teodorescu a mai precizat că în cauză se efectuează cercetări şi faţă de alţi trei inculpaţi, pentru şantaj, care i-ar fi pretins bărbatului de 61 de ani sume între 100 de lei şi 3.500 de euro pentru a nu face publică o înregistrare compromiţătoare pentru acesta.

Raporturile sexuale cu cei trei minori au fost săvârşite în cursul anului, majoritatea în martie, iar şantajul – în ultimele două luni.

Cercetările ar putea fi însă extinse şi cu privire la alte fapte săvârşite de inculpatul acuzat de act sexual cu minor în formă continuată, a menţionat Teodorescu.

 Sorina Matei a EXPLODAT pe tema deficitelor anunțate de Guvernul Orban: ‘Faptele dărâmă orice politician mincinos’

Cei patru au fost reţinuţi joi seara, în privinţa măsurilor preventive solicitate de procurori urmând să se pronunţe Judecătoria Zărneşti, în cursul serii zilei de vineri.

Advertisement

Recent

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X