Femeia care ar fi fost agresată de Jay-Z și Sean Combs recunoaște că are dezacorduri în afirmații

Author:

O femeie care a pretins că a fost agresată sexual la vârsta de 13 ani de rapperii Jay-Z și Sean „Diddy” Combs în timpul unei petreceri admite acum că există neconcordanțe în afirmațiile sale. Avocatul său spune că va continua să îi investigheze povestea, potrivit The Guardian, conform Mediafax.

NBC News a publicat o serie de remarci ale femeii și ale avocatului acesteia, Tony Buzbee, vineri seara. Jay-Z, al cărui nume legal este Shawn Carter, a emis o declarație în care spune că NBC i-a validat poziția conform căreia Buzbee și clienta sa l-au vizat cu o plângere falsă pentru a câștiga bani și faimă.

„Acest incident nu a avut loc și totuși (femeia – n.r.) a depus plângerea în instanță și a expus-o în presă”, se arată în declarația lui Jay-Z cu privire la procesul extrem de mediatizat care îl leagă de Combs, presupusul traficant sexual acuzat penal.

În articolul NBC, reclamanta a povestit cum a fost condusă de la Rochester, New York, la New York City pentru ceremonia MTV Video Music Awards 2000, înainte ca șoferul limuzinei lui Combs să o ducă la petrecerea de după. Ea a declarat că a vorbit cu muzicianul Benji Madden și cu fratele acestuia la petrecerea în cauză, înainte ca tatăl ei să o ia de acolo după presupusa agresiune.

Cu toate acestea, un reprezentant al fraților Madden a confirmat că aceștia erau plecați în turneu în timpul premiilor VMA.

Femeia a recunoscut ulterior că a făcut „unele greșeli” atunci când a descris noaptea în care ar fi fost agresată de Jay-Z și Combs. Cu toate acestea, ea a declarat că își susține în continuare afirmațiile: Combs și Jay-Z au violat-o într-un dormitor după ce a semnat un acord de confidențialitate, a ingerat o băutură care a făcut-o să se simtă „amețită” și a mers să se întindă. Ea a spus că a fugit la o benzinărie din apropiere după presupusul atac, iar de acolo, a sunat pentru a fi dusă acasă.

Buzbee a declarat că sarcina echipei sale este de a continua să adune fapte și dovezi ori de câte ori cineva ridică noi probleme care nu au existat anterior. El a indicat că va continua să verifice versiunea reclamantei.

Între timp, avocatul lui Jay-Z, Alex Spiro, a solicitat respingerea cazului împotriva artistului, afirmând: „Este uluitor faptul că un avocat nu numai că ar depune o plângere atât de gravă, fără o verificare corespunzătoare, dar ar înrăutăți lucrurile prin răspândirea acestei povești false în presă”.

X