Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a anunțat marți trecerea la cele veșnice a profesorului Dumitru Matei, cel care a fost președintele Societății Academice de Medicină de Familie, șeful Disciplinei de Medicină de Familie și Șeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București.
Privitor la moartea subită a medicului în vârstă de 66 de ani nu s-au oferit explicații și nu au fost făcute nici speculații pe marginea subiectului, deși chiar breasla sa ar fi trebuit să se întrebe – ca și în cazul profesorului UMF Craiova dr. Mihai Ioana, decedat subit la doar 47 de ani – de ce mor cadrele medicale pe bandă rulantă, dacă medicii sunt chiar garanții sănătății în România? Ba mai mult: știrea a circulat doar câteva ore, în cursul zilei, după care a dispărut, între alte noiane de știri. Banalitatea morții a ajuns să domine și mass media.
ActiveNews a căutat mai multe informații referitoare la activitatea profesională a profesorului Dumitru Matei pentru a înțelege mai bine ce i-ar fi putut afecta existența în plină activitate profesională. Astfel am aflat că, între altele, medicul este și co-autorul unui
Mic dicționar de vaccinuri și vaccinări:
În perioada 26-29 octombrie 2022, sub auspiciile asociației, la București, a avut loc o
Conferință Națională de Medicina Familiei, care s-a centrat pe problematica la zi – Covidul -, și s-a desfășurat sub titulatura „Particularitățile infecției COVID în practica medicului de familie”, așa cum se poate vedea din rezumatele acesteia, publicate în revista asociației,
Romanian Journal of Medical Practice.
Prelegerea medicului Dumitru Matei, concepută împreună cu dr. Mihaela Adela Iancu, se intitula „Medicina de familie în contextul provocărilor actuale”. Rezumatul a fost publicat în revista asociației. Cei doi autori susțineau importanța testării și vaccinării Covid de către medicii de familiei. FOTO-CAPTURĂ:
FOTO
Un alt studiu prezentat în cadrul revistei – și a conferinței, bineînțeles -, a fost legat de necesitatea vaccinării gravidelor. Astfel, medicii Anca Siminescu, Gabriel Cristian Bejan, Ana-Maria Adam și Ana-Maria Alexandra Stănescu, au prezentat studiul lor intitulat
„Imunitatea și vaccinul COVID în sarcină – precauții și riscuri”. Potrivit rezumatului, specialiștii în cauză susțin că vaccinul este nu doar recomandat, ci absolut obligatoriu gravidelor, neavând nici un risc pentru sănătate, lucru întru totul FALS.
„E o măsură de bun simț că femeile însărcinate TREBUIE să se vaccineze anti-Covid”, scriu autorii, repetând, absurd și ilogic, conform narațiunii securistice, că serurile experimentale Covid sunt „dovedite ca fiind sigure și eficiente”, deși chiar ei susțin că acestea nu au fost testate pe femei însărcinate.
Analiza asupra unuia dintre documentele Pfizer descretizate prin ordin judecătoresc arată cât de grav au fost afectate mamele însărcinate cât și cele care alăptau la momentul injectării cu serul experimental, împreună cu copiii lor, care au suferit reacții adverse în urma alăptării.
Conform documentului, din 413 cazuri din faza de testare, din întreaga lume, patru (4) astfel de cazuri au fost înregistrate și în România (
dovada aici), fără ca autoritățile să averizează vreodată femeile gravide sau cu nou-născuți, ba chiar dimpotriva. Este greu de crezut că autoritățile securiste din România nu au știut că patru românce au participat la această testare, ale cărei rezultate nefaste au venit la firma vaccinatoare pe 28 februarie 2021, cu un an și jumătate înainte ca medicii de mai sus să bată câmpii despre cât de „eficient și sigur” este serul experimental asupra femeilor gravide care nici n-ar fi fost testate dar știu ei că e bine pentru că le-a spus o păsărică pe care o cheamă Gheorghiță.
Sigur, vor spune acum, nonșalant, că „așa s-a știut atunci”. Mai corect, așa NU s-a știut atunci. Dar atunci, dacă NU ȘTIM, de ce recomandăm un ser experimental care poate ucide fatul, ba chiar și mama? Cei patru medici vacciniști pot răspunde în instanță la această întrebare?
FOTO-CAPTURĂ PAG 3:
În lucrare se mai susține că studiile care s-au realizat pe animale în primele două faze nu au arătat reacții adverse asupra sarcinii sau a aparatului reproducător feminin. Din nou, FALS! Puii femelelor de șobolan pe care s-a testat vaccinul MODERNA s-au născut cu DEFORMAȚII ALE SCHELETULUI, după cum a demonstrat un studiu care a fost prezentat de
ActiveNews AICI.
Date publicate recent de
INSP, arată că în ultimii doi ani mortalitatea maternă, a femeilor însărcinate sau care au născut de curând, a crescut în România cu mai bine de 60 de procente (!). Prin urmare, ar fi just din partea noastră să întrebăm autorii studiului care mai sunt încă în viață cum pot justifica aceste cifre cât și știrile din întreaga lume despre reacțiile adverse ale vaccinului asupra femeilor însărcinate.
Cazul dramatic despre care puteți citi mai sus nu este singular, din păcate: Potrivit unui articol publicat de ActiveNews
AICI, datele VAERS sunt mai mult decât alarmante: Dintre miile de avorturi spontane raportate după vaccinări unice sau multiple pentru toate bolile, 3.430 dintre aceste avorturi spontane au fost în cazul unor femei ale căror vaccinări, începând din decembrie 2020, au inclus un vaccin COVID-19. Dintre aceste 3.430 de avorturi spontane, până la 16 se poate să fi fost în cazul unor femei care au primit alte vaccinuri în plus față de vaccinul COVID-19. Asadar, 3.414 avorturi spontane (3.430 – 16 = 3.414) au fost în cazul unor femei care au primit doar vaccinul COVID-19 și niciun alt vaccin din decembrie 2020 până în martie 2022 .
Conform raportărilor din SUA – și acelea incomplete – , un procent covârșitor de 76% din toate cazurile de vaccinare care au dus la moartea unui copil în avort spontan în ultimii 30 de ani s-a înregistrat după ce femeile însărcinate au început să primească vaccinurile împotriva COVID-19.
De asemenea, vaccinul a fost incriminat de nenumărate ori pentru producerea avorturilor spontane sau a unor sarcini cu malformații.
Aproape jumătate (44%) dintre femeile însărcinate care au participat la testarea vaccinului COVID de la Pfizer au pierdut sarcina în timpul testului.
Potrivit unor date declasificate conform legii americane a accesului la informații, dintre cele 50 de femei gravide care au participat la testarea vaccinului ARN-mesager de la Pfizer, 22 au suferit „avort spontan”, „avort spontan complet”, „avort spontan incomplet” sau „pierderea sarcinii”.Această informație poate fi citită integral
AICI.
În ceea ce privește medicii de bună credință, doamna doctor
Geanina Hagimă, medic ginecolog, a dus o luptă strașnică și documentată pe acest subiect, fără ca activitatea sa profesională în acest sens să fie prezentă în revista asociației în cauză, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului de către mame și viitoare mame și chiar și de către medicii care au denaturat adevărul în mod periculos pentru viața româncelor și a copiilor noștri.
Mai mult, în august 2022, în preajma conferinței susținută de asociația doctorului Dumitru Matei, guvernul britanic
devenea sceptic și anunța oficial că femeile însărcinate și cele care alăptează nu trebuie vaccinate anti-covid cu Pfizer.
De asemenea,
un alt studiu, publicat în New England Journal of Medicine, dezvăluia că atunci când femeilor însărcinate li se administrează vaccinul anticovid în primul sau al doilea trimestru, acestea suferă o rată de avort spontan de 82%, ucigând 4 din 5 copii nenăscuți. „Sigur și Eficient”. Da! Dar în ce sens?
Similare