Drulă: Trebuie să facem totul pentru ca la alegerile europene să obținem un scor istoric

Author:

Trebuie să facem totul pentru ca la alegerile europene să obținem un scor istoric, așa cum am făcut-o în urmă cu 5 ani, a spus vineri Cătălin Drulă, la lansarea candidaților USR pentru europarlamentare, conform Mediafax.

„Sunt multe alegeri în 2024. Vom schimba președintele, vom vota un alt parlament și ne vom alege primarii și consilierii. Dar primele alegeri sunt cele pentru Parlamentul European. Sunt cele care vor da tonul, cele care pot crea momentum pentru forțele schimbării. Trebuie să facem totul pentru ca la alegerile europene să obținem un scor istoric, așa cum am făcut-o în urmă cu 5 ani. Și pentru asta vom veni în fața alegătorilor nu doar cu cel mai ambițios plan de modernizare a țării, dar și cu cei mai buni candidați care să ne reprezinte în Parlamentul European”, a spus Cătălin Drulă.

El spune că angajamentul luat în fața alegătorilor este că USR va schimba România și o va transforma „într-o țară modernă, în care munca cinstită este răsplătită corect, în care regulile sunt reguli pentru toată lumea, în care statul este în serviciul oamenilor și nu al politicienilor și în care tinerii vor avea un viitor mai bun decât părinții lor”.

Lansarea candidaților USR a avut loc în timpul Consiliului ALDE Europe, desfășurat la București.

„Vreau să spun un lucru clar, să se audă de la Bruxelles până la Viena: România merită să fie în Schengen. România și Bulgaria sunt pe nedrept ținute în afara Spațiului Schengen. Această nedreptate slăbește proiectul european și vă cer tuturor să o înlăturam. Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat o șansă istorică la dezvoltare, prosperitate și libertate. Astăzi, vedem însă că Europa trece prin numeroase crize. A fost pandemia, au venit apoi creșterea preturilor și războiul din Ucraina. Pe acest fond de neliniște, de teamă pentru viitor, extremismul s-a răspândit pe continentul nostru. Discursul urii se aude azi prea tare în politica europeană. Dar nu trebuie să ne descurajăm. Lupta dreaptă a fost întotdeauna cea grea. Și vreau să vă spun astăzi, aici, tare și răspicat: populismul găunos, fără soluții reale, poate și trebuie să fie învins”, a mai spus Drulă.

În discursul său, liderul USR a atacat actuala guvernare.

„În România, o guvernare coruptă și iresponsabilă a două partide aliate contra firii, socialiștii de la PSD și popularii de la PNL, pune în pericol economia românească. O guvernare definită prin iresponsabilitatea fiscală și sufocarea democrației. Statul de drept suferă în România astăzi, suferă și economia privată sub taxe mai mari puse de un guvern cinic a cărui prioritate sunt privilegiile noii nomenclaturi. Rezultatul este acela că, pentru prima dată după 1989, cei mai mulți români nu cred că tinerii de azi vor avea un viitor mai bun decât părinții lor. Întrebarea la care noi trebuie să răspundem este cum schimbăm această realitate. Cum reușim să reclădim încrederea oamenilor în viitor? Pentru mine, răspunsul este clar: reclădim încrederea prin aplicarea celui mai mare plan de reforme realizat în România după 1989”, a mai spus Drulă.

X