Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a murit joi, la vârsta de 48 de ani. Decesul ar fi survenit, cel mai probabil, în urma unui accident vascular cerebral.
Tragedia a survenit la scurt timp după ce trupa Vunk anunțase lansarea unei noi piese, intitulată „Te-am sunat din greșeală”.
Membrii trupei Vunk au postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare: “Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simțim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboșarul nostru, prietenul nostru, membru fondator VUNK, ne-a părăsit. Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete. Suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au cunoscut și iubit. Nicu Sarghea”.
Nicu Sârghea a fost membru al trupei Vunk încă din 1994, alături de liderul și fondatorul trupei Vunk, Cornel Ilie. Cei doi s-au cunoscut înainte de Revoluția din 1989, pe când Cornel Ilie și Nicu Sarghea erau colegi de școală. Ei au cântat în grupul muzical al școlii, au fost și la Cântărea României – festival național cultural din perioada 1976-1989, în vremea Republicii Socialiste România.