Directorul diviziei de vehicule electrice a Foxconn negociază cu Renault preluarea unei participaţii în Nissan (surse)

Author:

Un oficial de rang înalt al gigantului taiwanez Foxconn este în Franţa pentru a discuta o potenţială achiziţie a unei participaţii în Nissan de la Renault – cel mai mare acţionar al companiei nipone – a anunţat joi agenţia de presă Central News Agency, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Renault deţine 17% din acţiunile Nissan în mod direct şi controlează un alt pachet de 18,7% din acţiunile producătorului auto nipon via un trust francez, ceea ce îl face cel mai mare acţionar al Nissan, chiar dacă anul trecut cele două firme au decis să îşi restructureze parteneriatul lor care durează de mai multe decenii.

Jun Seki, fost director al Nissan, care acum conduce divizia de vehicule electrice a Foxconn, se află în Franţa pentru a se întâlni cu oficialii Renault, a informat agenţia din Taiwan, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Alte surse au declarat pentru Reuters că Foxconn negociază cu Renault să cumpere cel puţin o parte din participaţia companiei franceze în Nissan iar Seki a plecat în Franţa pentru aceste discuţii.

Reprezentanţii Foxconn nu au făcut imediat comentarii în privinţa raportului, cei ai Renault nu au putut fi contactaţi imediat pentru declaraţii, iar cei ai Nissan au refuzat să comenteze.

Discuţiile cu Foxconn vin pe fondul informaţiilor privind o posibilă fuziune a Nissan cu producătorul auto nipon Honda.

Al doilea, respectiv al treilea producătorul auto nipon au confirmat că poartă discuţii pentru intensificarea legăturilor, inclusiv o posibilă fuziune, pe măsură ce sunt supuşi la presiuni din ce în ce mai mari din partea Tesla şi a rivalilor chinezi.

Renault nu a spus dacă îşi va vinde acţiunile pe care le deţine la Nissan, dar surse din interiorul companiei au dezvăluit că Renault este deschis, în principiu, la ideea continuării discuţiilor dintre Nissan şi Honda.

Analiştii susţin că o fuziune între Nissan şi Honda ar avea consecinţe pozitive pentru Renault. Pe termen scurt, aceste discuţii sunt un motiv care impulsionează cotaţia acţiunilor Nissan, ceea ce va permite Renault să genereze mai multă lichiditate din vânzarea participaţiei pe care o deţine la partenerul japonez, susţin analiştii de la Jefferies.

De asemenea, discuţiile dintre Honda şi Nissan oferă Renault un potenţial cumpărător pentru o parte importantă din participaţia sa la Nissan, care în prezent are o valoare de aproape trei miliarde de euro, susţin analiştii de la Oddo.

Pe baza valorilor de piaţă actuale, acţionarii Honda ar urma să obţină aproximativ 85% din acţiunile la noua companie rezultată în urma unei eventuale fuziuni, în timp ce acţionarii Nissan ar controla restul, ceea ce ar da Renault o participaţie de peste 5% la noua companie, având în vedere pachetul de acţiuni Nissan deţinut de grupul francez. În plus, Honda ar putea deveni un nou client pentru Ampere, divizia de vehicule electrice a Renault, în Europa, susţin analiştii de la Oddo.

Luna trecută, Nissan a anunţat că va renunţa la 9.000 de angajaţi, sau aproximativ 6% din forţa sa globală de muncă, şi va reduce capacitatea de producţie cu 20%, după ce a raportat pierderi trimestriale de 61 milioane de dolari.

X