Deputat român, către șeful Parlamentului Austriei: 'Zidul Schengen trebuie să cadă'

Author:

Deputatul Iulian Bulai, preşedinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), l-a confruntat pe preşedintele Parlamentului austriac, Wolfgang Sobotka, în faţa parlamentarilor adunaţi din toată Europa la APCE cu ocazia aniversării a 75 de ani de existenţă a Consiliului Europei, anunţă formaţiunea, conform news.ro.

„Zidul Schengen trebuie să cadă, aşa cum a căzut şi Zidul Berlinului! L-am confruntat astăzi pe preşedintele Parlamentului austriac, Wolfgang Sobotka, despre inadmisibilul blocaj prin care Austria împiedică România şi Bulgaria să intre în Schengen. Am ţinut acest discurs în faţa parlamentarilor adunaţi din toată Europa la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE)”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.

El arată că a fost o zi aniversară la APCE – 75 de ani de existenţă a Consiliului Europei –, dar nu putem să vorbim despre o adevărată Europă unită şi despre drepturile omului atâta timp cât cetăţenii români şi bulgari sunt ţinuţi la uşile Schengen din voia unor politicieni europeni.







”30 milioane de europeni nu au acum deplină libertate de mişcare. Domnule Sobotka, spuneţi-i cancelarului austriac, domnului Nehammer, să le permită românilor şi bulgarilor să se bucure pe deplin de drepturile lor ca europeni, aşa cum au făcut-o şi austriecii în ultimele multe decenii”, subliniază Bulai.

X