facebook
Connect with us

Politică

„De urechi și cu picioare în fund!” Așa vrea să-i scoată Rareș Bogdan pe PSD-iști din Guvern

Rareș Bogdan a reacționat cu umor la amenințarea PSD cu pușcăria. Fostul moderator TV a descris felul în care îi va scoate din Palatul Victoria pe Orlando Teodorovici și alți pesedei.

PSD a anunțat că „va face o plângere penală împotriva reprezentanților PNL care acuză Guvernul că ar fi «falsificat» datele financiare și că ar fi «furat 10% din PIB»”.

Cei vizați de plângerea PSD sunt senatorul Florin Cîțu și europarlamentarul Rareș Bogdan.

După replica aspră a lui Cîțu (care a arătat concret ce legi încalcă alde Orlando Teodorovici) a venit replica savuroasă a lui Rareș Bogdan.

„I-am demascat și sunt disperați! Florine, ne urcăm pe ei până îi scoatem din Palatul Victoria! De urechi și cu picioare în fund, așa merită!”, a scris europarlamentarul PNL pe Facebook, adresându-i-se colegului său de partid Florin Cîțu.

Mai rămâne ca la PNL să fie înființat Departamentul de Scos PSD-iști din Palatul Victoria, care să aibă o echipă cu specialitatea „De urechi și cu picioare în fund”.

Ni-i imaginăm pe Florin Cîțu și Rareș Bogdan ocupându-se în tandem de scoaterea din Guvern a lui Orlando, „manelistul finanțelor”: unul îl ține de urechi, celălalt îi dă șuturi în fund (din săritură, cu ela, că ruskoyul e înalt).

Întrebarea e: cine-l ține de urechi și cine-i tăbăcește dosul?

Și a doua întrebare: cine se ocupă, punctual, de ceilalți membri ai Guvernului?

Avertisment: Departamentul de Scos PSD-iști din Palatul Victoria al PNL trebuie să fie numeros, pe măsura acestui guvern obez!

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

Articolul „De urechi și cu picioare în fund!” Așa vrea să-i scoată Rareș Bogdan pe PSD-iști din Guvern apare prima dată în Ziariștii.

Advertisement

Recent

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X