Partidul Social Democrat este cel care a reuşit “să scoată România din comunism” şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, a susţinut primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
“PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, în rândul economiilor dezvoltate şi al democraţiilor consolidate. Sunt aici pentru că eu cred că împreună cu Marcel, Sorin, Mihai, împreună cu voi toţi, colegi aflaţi aici, în această sală vom obţine în acest an cea mai importantă victorie din ultimii 20 de ani”, a declarat Băluţă, la Congresul PSD.
El şi-a exprimat convingerea că Marcel Ciolacu va fii viitorul preşedinte al României şi a adăugat că “PSD a fost atacat ani de zile”, iar adversarii săi politici “s-au hrănit cu ură, bombardându-i zilnic pe români cu mesaje negative, care i-au gonit din ţară ori i-am manipulat în folos electoral”.
“Noi am răspuns aşa cum un partid responsabil se cuvine să acţioneze, în interesul cetăţenilor săi: mai mulţi bani europeni pentru România, mai mulţi kilometri de autostradă, oraşe mai curate, agricultură mai performantă, investiţii masive în economie şi sprijin pentru antreprenorul român”, a adăugat Băluţă.
Edilul a precizat că Sectorul 4 a atras în ultimii ani 3,5 miliarde de euro, din fonduri UE, naţionale sau locale, transformându-se “din săracul dormitor al Capitalei într-o adevărat Capitală”.
Băluţă s-a declarat onorat de propunerea de a lucra alături de Marcel Ciolacu, în calitate de prim-vicepreşedinte PSD.
Potrivit acestuia, a venit timpul, după 20 de ani, ca “cel mai responsabil, cel mai serios şi cel mai respectat partid” să le ofere românilor un preşedinte care “să mobilizeze toate energiile acestui popor, să îi aducă acasă fiii şi fiicele risipiţi prin toate colţurile lumii”.
“Cu Marcel Ciolacu preşedinte, românii vor trece liberi frontierele terestre Schengen, scăpând de cozile umilinţei la vămi. Cu Marcel Ciolacu preşedinte, România va fi membră în cea mai puternică organizaţie economică mondială, OCDE. Cu Marcel Ciolacu preşedinte, ne vom bucura cu adevărat de respect pe scena internaţională şi de calitatea vieţii la noi acasă”, a transmis social-democratul.