Coreea de Sud va informa săptămâna viitoare NATO cu privire la sprijinul militar al Coreei de Nord pentru Rusia în Ucraina

Author:

Reprezentanţi ai Coreei de Sud urmează să sosească la începutul săptămânii viitoare la sediul NATO de la Bruxelles pentru a împărtăşi informaţii despre presupusul sprijin oferit de Coreea de Nord în ofensiva rusă în curs împotriva Ucrainei, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat urgenţa situaţiei marţi, în timpul unei conferinţe de presă cu premierul estonian Kristen Michal, precizând că subiectul principal al discuţiilor va fi acela menit să clarifice dacă Phenianul a trimis într-adevăr trupe în Rusia pentru a fi desfăşurate în Ucraina.

Rutte a declarat că o astfel de acţiune ar constitui o escaladare semnificativă în război.

Vineri, serviciile de informaţii al Coreei de Sud (NIS) au acuzat armata nord-coreeană că a trimis deja 1.500 de soldaţi în Rusia pentru antrenament, în scopul de a fi desfăşuraţi ulterior în Ucraina.

În total, potrivit NIS, Coreea de Nord a decis să trimită circa 12.000 de soldaţi, inclusiv unităţi speciale, pentru a spijini Rusia.

În timpul conferinţei de presă susţinute marţi seara la Tallin, Rutte a spus că el nu poate confirma deocamdată nicio implicare activă a unor soldaţi nord-coreeni în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Oricum, a adăugat el, Seulul va oferi cele mai noi informaţii la începutul săptămânii viitoare.

X