facebook
Connect with us

Justiție

CONDAMNARE! Lovitură năucitoare pentru Renate Weber. Judecătorii i-au dat 2 ani de pușcărie

Published

on

Fostul soț al Avocatul Poporului Renate Weber, Daniel Gavrilaș Weber, a fost condamnat de Tribunalul Albă la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.

Faptele datează de acum 10 ani, dar dosarul a fost trimis în judecată doar în 2018. Inițial, bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost achitat de Tribunalul Albă, dar Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei,scrie ziare.com.

În 11 noiembrie 2020, instanța de fond a pronunțat o nouă decizie prin care l-a găsit vinovat pe inculpat și l-a condamnat astfel: 6 luni de închisoare pentru refuzul nejustificat de a prezența organelor competențe documentele legale și bunurile din patrimoniu și la 2 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), respectiv „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.

Instanța a contopit pedepsele în cea mai grea, de 2 ani de închisoare, pe care a suspendat-o condiționat pe o perioada de 4 ani. Lui Gavrilaș Weber Daniel i s-a interzis dreptul de a ocupă o funcție sau de a exercită o profesie implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator de firma.

De asemenea, s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă AJFP Albă Iulia, inculpatul trebuind să plătească suma de 668.698 lei cu titlu despăgubiri civile, precum și la plata accesoriilor, calculate la dată efectuării plății. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.

„(…) menține măsură asiguratorie a sechestrului luată prin Ordonanță procurorului din dată de 03.09.2013, asupra bunurilor mobile și imobile aparțînând inculpatului, până la concurență sumei de 668.698 lei. Dispune comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului Albă și la AJFP Albă pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni la dată rămânerii definitive a acesteia”, se mai precizează în mînuță deciziei Tribunalului Albă.

În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, în calitate de administrator împuternicit la societatea Eco Sistem SRL Albă Iulia, a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziția organelor de urmărire penală evidență financiar contabila a acestei societăți, iar în perioada 13.01.2007 – 18.10.2010 nu a înregistrat în evidență contabila a societății un număr de 6 facturi emise către mai mulți beneficiari.

Recomandări

Popular

X