Echipa engleză Chelsea a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Arsenal Londra, în etapa a 11-a din Premier League, potrivit news.ro
În prima repriză Arsenal a trecut pe lângă deschiderea scorului, Kai Havertz având un gol anulat de VAR în minutul 34. După pauză, oaspeţii au reuşit să înscrie, prin Martinelli, care a primit excelent de la Odegaard, în minutul 60. Egalarea a venit unsprezece minute mai târziu, când Enzo Fernandez a oferit pasa decisivă, iar Pedro Neto a marcat. Bukayo Saka s-a accidentat şi nu a mai putu continua, fiind schimbat în minutul 81, iar derby-ul londonez s-a terminat la egalitate, 1-1.
Chelsea şi Arsenal au ajuns, ambele, la 19 puncte, făcând parte dintr-un grup de patru echipe care au adunat acest număr de puncte. În clasament, însă, Chelsea ocupă locul al treilea al podiumului, în timp ce Arsenal se află pe locul 4.