facebook
Connect with us

Social

Calendar creștin-ortodox,19 ianuarie,2021. Sfântul Macarie Egipteanul

Macarie cel Mare, cunoscut și sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creștină foarte evlavioasă.

Părințîi lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viață lumească și după moartea părinților săi, a ales să trăiască viață pustnicească.

Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruință să și dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit și s-a făcut pildă a viețîi îngereșți în trup.Multe sunt pildele și minunile săvârșite de Sfântul Macarie în lungă să viețuire duhovnicească în pustie.

Prin unele dintre ele s-a arătat că Sfântul căpătase de la Hristos putere și asupra morțîi, astfel încât fericitul Macarie s-a învrednicit a savarsi învieri.Astfel, întrucât într-o eparhie un episcop eretic începuse a răspândi o erezie care susținea că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge această rătăcire.

Deși Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credinței că se află în înșelare, necredința acestuia a persistat, fortandu-l pe Cuvios să rușineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.După o ora de stăruință în rugăciune, Macarie a înviat un om dintr-un mormânt și nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte mult timp.

Cel înviat, neauzind de Hristos până la moartea să, a fost botezat de Macarie și făcut ucenic al sau. Ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea să din morți.

Povestea avva Macarie că umblând odată prin pustie a găsit o căpățână de mort aruncată la pământ. Și clătinându-o cu toiagul cel de finic, căpățână i-a vorbit, spundu-i că a fost slujitor al idolilor și al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta.

Și a continuat: iar tu eșți Macarie, purtătorul de duh, și în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșîi, se mângâie puțîn.

Iar Macarie i-a zis: care este mângâierea și care este chinul? I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu puțînță să se vadă cineva față către față, ci față fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva față celuilalt.

Această este mângâierea. Și, plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă această este mângâierea muncii!

I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea? I-a răspuns lui căpățână: noi, că cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puțîn suntem miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepădat de El și nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt.

Și luând bătrânul căpățână, a îngropat-o.

„În multe rânduri Macarie s-a luptat fățiș cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desăvârșirea acestui minunat sfânt în relatarea sfârșitului sau, în care se arată nesfârșită să smerenie:”Fericitul Macarie sărutând pe toți cei ce erau lângă dansul și pentru dânșîi rugându-se, și-a ridicat ochii și mâinile în sus, zicând cel mai de pe urmă cuvânt: În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu.

Și astfel și-a dat fericitul sau suflet, lăsând multă plângere ucenicilor. Apoi, adaugă Serapion și această, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: că acel sfânt suflet, fiind ridicat de heruvimi și spre cer suindu-se, unii din părinți priveau cu ochii sufleteșți spre diavolii cei din văzduh cum stau departe și strigau:

„O! de ce slavă te-ai învrednicit, Macarie”.Iar Sfântul le răspundea: „Nu, căci încă mă tem, pentru că nu mă știu de am făcut vreun lucru bun”. Apoi vrăjmașîi cei ce erau în văzduh, strigau: „Cu adevărat ai scăpat de noi, Macarie”. Iar el le zicea: „Ba nu, căci îmi mai trebuie ceva că să scap”.

Și fiind acum înăuntrul porților cereșți, diavolii plângând, strigau: „A scăpat de noi, a scăpat!”. Iar el cu mare glas le-a răspuns: „Cu adevărat am scăpat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind îngrădit”. Astfel a fost viață, sfârșitul și mergerea la veșnică viață a Cuviosului părintelui nostru Macarie”.

Hristos, pictorul sufletelor noastre

„Să ne închipuim un portretist care, privind cu atenție la chipul împăratului, îl pictează. Dacă față împăratului este îndreptată spre pictor și privește către acesta, (pictorul) zugrăvește ușor și bine chipul; dacă (împăratul) își întoarce față și nu privește (către pictor), acesta nu l poate zugravi.

În același chip și Hristos, pictorul cel bun, zugrăvește numaidecât, în cei ce cred și privesc mereu către El, un om ceresc, după chipul Sau. (Luând ceva) din Duhul Sau, din ipostasul Sau și din lumina cea inefabilă, zugrăvește (în sufletul acestora) un chip ceresc și îl logodeste cu mirele cel bun și blând.

Deci, dacă cineva nu privește totdeauna spre El, disprețuind totul, Domnul nu va putea să i zugrăvească chipul cu lumina Să. Se cuvine deci să privim (totdeauna) către El, să credem în El, să L iubim pe El, să disprețuim totul și să luăm aminte la El, pentru că El să zugrăvească chipul Sau cel ceresc și să l fixeze în sufletele noastre” (Omilia a XXX a, 4, p. 230).

Troparul Sfântului Macarie cel Mare

Locuitor puștiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtatorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereșți daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la ține cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe ține, slavă Celui ce lucrează prin ține tuturor tamaduiri.

Despre Sfântul Macarie Egipteanul se spune, în Pateric, că „s-a făcut dumnezeu pământesc”. E un cuvânt extraordinar; de neaşteptat, ai putea zice. Dar se explică acest cuvânt prin ceea ce urmează.

Prin urmare, Sfântul Macarie s-a făcut „dumnezeu pământesc” pentru că, aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, aşa acoperea şi el păcatele pe care le vedea, că şi când nu le-ar fi văzut, şi cele de care auzea, că şi când nu ar fi auzit de ele.

Exact aşa face iubirea: este acoperitoare. Era la noi la mănăstire un părinte tare bun – Dumnezeu să-l odihnească! – care spunea că el ne acoperă pe noi, iar eu, glumind, îi spuneam: „Da, părinte, aţi putea fi numit călugărul Copernic”. Ei, fiecare dintre noi trebuie să fim precum „călugărul Copernic”, şi, dacă avem dragoste, chiar suntem aşa.

Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii „acoperitor de păcate”. (Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria viețîi, Editura Doxologia, Iași)T

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Cuvios Macarie Alexandrinul;- Sfintei Mucenițe Eufrasia;- Aducerii moaștelor Sfântului Grigorie Teologul în Biserica „Sfinții Apostoli“;-Minunii din Niceea, când Sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune ușile bisericii și a dat-o ortodocșilor;- Sfântului Marcu Eugenicul din Efes;- Sfântului Cuvios Meletie Valisiotul Mărturisitorul;- Sfântului Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei.

Mâine, 20 ianuarie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

.fb-background-color{background:!important;}

Recomandări

X