facebook
Connect with us

Calendar creștin-ortodox 29 Mai 2020. Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Published

on

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfânta Teodosia s-a apropiat de creștinii închiși în temniță pentru că nu mai jertfeau idolilor și i-a întărit în mucenicia lor. Din această cauza, sfânta a fost dusă de soldații care păzeau temniță înaintea judecătorului. Acesta auzind cele întâmplate, a poruncit să i se lege o piatră de gât și să fie aruncată în mare. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îngerii au adus-o la mal nevătămată.

Când ea s-a înfățișat înaintea judecătorului, purtând în mâini piatră care fusese legată de grumajii ei, el a poruncit că să i se taie capul. În următoarea noapte, Teodosia s-a înfățișat părinților ei înconjurată de o lumina cerească negrăita, și de multe alte fecioare, și ele mantuite, și le-a zis: „Vedeți voi ce mare este slavă și harul Hristosului meu, de care voiați să mă lipsiți?” Ea a rostit către părinții ei aceste cuvinte, pentru că aceștia o opriseră să-și mărturisească pe față credință în Hristos și să se facă mucenică.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârstă de numai 18 ani.

Troparul Sfintei Muceniţe Teodosia

Glasul 4

La fapta bună muceniţă, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos şi locaş iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai ruşinat pe vrăjmaşul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind şi arătat cu sabia credinţei ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; şi bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

Condacul Sfintei Muceniţe Teodosia

Glasul 2

Căutând cele de sus…

Cu ostenelile ai câştigat viaţa cea fără osteneală şi în sângiurile tale ai înecat pe vrăjmaşul cel spurcat al Bisericii lui Hristos, prealăudată şi te bucuri cu oştile cele de sus, acoperind pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Cuviosi Isaachie Marturisitorul si Varlaam.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Recomandări

Popular

X