facebook
Connect with us

Social

Calendar creștin-ortodox 23 Martie 2020. Sfântul Mucenic Nicon

Published

on

Sfântul Nicon s-a născut la Neapole dintr-un tată pagan și o mama creștină. A trăit în secolul al XIII lea și a fost ofițer român. În timpul unui război, tinanad seama de sfaturile mamei sale, Sfântul Nicon a făcut semnul Sfintei Cruci și a rostit tare numele lui Hristos.

În acel moment a simțit în el o putere neobișnuită cu ajutorul căreia a reușit să-i alunge pe dușmani. După război, ajunge la Cizic, unde primește botezul din mâna Arhiereului Teodosie, episcopul locului. După ce devine creștin, se retrage într-o mănăstire unde se va dărui studiului și ascezei. La trei ani de la botezul sau a fost hirotonit preot și apoi episcop.

După moartea mamei sale, se retrage în Sicila, unde va predică Evanghelia. Sfântul Nicon reușește să strângă în jurul sau 199 de monahi. În acea vreme începe prigoană împotriva creștinilor.

Prințul Quintianus l-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui și i-a supus la mari chinuri. Cei 199 de ucenici ai Sfântului Nicon au fost cu toții omorâți prin decapitare. Pe Sfântul Nicon l-a legat de coadă unui cal căruia i-a dat drumul în galop în josul unui defileu abrupt, apoi l-au bătut cumplit și l-au jupuit de viu; dar Sfântul a supraviețuit tuturor acestor pedepse. În urmă acestor chinuri, i s-a tăiat și lui capul. Trupul sau a fost descoperit în urmă vindecării minunate a unui păzitor de turme. Acesta avea duh necurat și în momentul în care s-a atins de trupul sfântului, s-a tămăduit. Păzitorul a vestit minunea, iar creștinii au luat trupul sfântului Nicon și l-au îngropat cu cinste.

Troparul Sfântului Mucenic Nicon Mucenicul Tău Doamne, Nicon, întru nevoință sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astăzi, facem pomenirea: – Sfântului Luca din Mitilini; – Sfântului Dometie; – Sfântului Cuvios Nicon, egumenul Mănăstirii Pecerska; – Sfântului Cuvios Gheorghe cel Nou, făcătorul de minuni, din Diipiu; – Sfântului Cuvios Luca, care a pătimit în Mitilene.

Recomandări

Popular

X