facebook
Connect with us

Breaking News

Calendar creștin-ortodox 17 Martie 2020. Sfântul Alexie

Published

on

Sfântul Alexie a fost singurul copil al dregatorului Eufimian. Cu cât înainta în viață, cu atât creștea în sufletul lui și dorința nemurii și a vieții veșnice. Toate bunătățile pământești i se păreau lucruri de nimic.

Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioara încuviințată, dar împotriva voinței tânărului. De aceea, chiar din seară nunții, Alexie a părăsit în taină nu doar legătură pe care nu a dorit-o, ci și casă părinților săi.

A fugit la biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, îmbrăcat sărăcăcios și hrănindu-se din milă celor care veneau la biserica. Când s-a făcut cunoscut celorlalți că este un om al lui Dumnezeu, el s-a înspăimântat de laudă oamenilor că de o primejdie de moarte, și în taină a plecat spre Tarsul Ciliciei.

Însă, corabia cu care călătorea a naufragiat, a fost luată de vânturi și purtată pe ape până la Roma, locul nașterii sale. Sfântul Alexie a văzut în această întâmplare mâna lui Dumnezeu, și astfel a hotărât să meargă la casa tatălui său și acolo, sub chip de străin, să-și petreacă în continuare cu pocăință cealaltă vreme a vieții sale. Ajuns în casa părinților, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat în derâdere și batjocorit de servitori.

Când i s-a apropiat sfârșitul, el a alcătuit o scrisoare, a strâns-o în mâna, și întinzându-se, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în ziua de 17 martie. După o descoperire dumnezeiască în Biserica celor Doisprezece Apostoli, împăratul și patriarhul au primit porunca de a-l cauta pe „omul lui Dumnezeu”. La scurt timp, s-a descoperit că acest „om al lui Dumnezeu” era fiul lui Eufimian, care trăise că un cerșetor în curtea acestuia, timp de șaptesprezece ani.

Împăratul a citit scrisoarea cu voce tare și toți au fost cuprinși de spaimă. La atingerea de sfintele sale moaște bolnavii se vindecau, căci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor.

Trupul Cuviosului Alexie a fost îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol Petru”.

Troparul Sfântului Cuvios Alexie Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însuțiț roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Alexie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.

Tot astăzi, facem pomenirea: – Sfântului Mucenic Pavel; – Sfântului Cuvios Teostirict Mărturisitorul; – Sfântului Mucenic Marin; – Sfântului Patrick, episcopul și luminatorul Irlandei (383-461).

Mâine, 18 martie, facem pomenirea Sfântului Chiril, patriarhul Ierusalimului.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Recomandări

Popular

X