Connect with us

Social

Calendar creștin-ortodox, 1 Aprilie, 2022. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Maria Egipteanca s-a născut în Egipt. La vârstă de 12 ani și-a părăsit părinții și a mers în Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viață desfrânată. La vârsta de 29 de ani, părăsește Alexandria și ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt și Libia, care călătoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Ajunsă în Ierusalim, dorește să între în Biserica Sfântului Mormânt, însă, nu a putut înainta decât până la prag. Aici a simțit cum o putere nevăzută o oprește. Încercă de mai multe ori să între, dar fără rezultat. Este momentul când înțelege că modul ei de existență o face nevrednică de a intra în acest locaș.

Se roagă Fecioarei Maria să facă posibilă intrarea sa în locaș, cu promisiunea că își va schimba întru totul modul de viață. Reușește să se închine Sfintei Cruci și ia decizia să-și trăiască viața în pustia Iordanului.

Cuvioasa Maria Egipteancă a stat aici 47 de ani, în post și rugăciune. Cu un an înainte de moartea sa, taina vieții ei a fost descoperită părintelui Zosima, care a împărtășit-o, iar după un timp s-a întors că să o îngroape, fiind ajutat la săparea mormântului de către un leu.

Troparul Sfintei Maria Egipteancă

Întru ține maică cu osardie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.

Tot astăzi, face pomenirea:- Sfântului Cuvios Macarie, egumenul Peleichitului;- Sfinților Mucenici Gherontie și Vasilid;- Sfântului Ahaz.

Mâine, facem pomenirea Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni.

Calendar Ortodox

Recomandări

X