Connect with us

Breaking News

Breaking News. Laura Codruța Kovesi dă lovitura la granița României. Expert al Fondului pentru agricultură prins cu mită

Un expert şef de la Fondul pentru Agricultură din Bulgaria, prins cu mită în luna septembrie a anului trecut, este primul inculpat într-un dosar al Parchetului European în Bulgaria, transmite Rador.

Prima şedinţă a avut loc la Tribunalul Penal Specializat, a anunţat echipa condusă de procurorul-şef european, Laura Codruţa Kövesi.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost reţinut la o benzinărie de lângă Plovdiv cu suma de 5.000 de leva (circa 2.500 de euro) în bancnote marcate în timpul unei operaţiuni comune a Procuraturii regionale şi Ministerului de Interne.

Potrivit procuraturii, angajatul Fondului pentru Agricultură a şantajat un producător agricol din satul Stroevo din Plovdiv, care solicitase acordarea unor scheme de ajutor de la Fondul Agricol de Stat.

Parchetul European a comunicat doar iniţialele inculpatului, T.D. şi a precizat că se află în arest de la începutul lunii septembrie 2021. Verdictul în dosar este aşteptat în următoarele luni, potrivit Parchetului European.

Recomandări

X