Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că nu se va pune problema vreunei conexări a aderării României, respectiv Bulgariei la Spaţiul Schengen de pactul european privind migraţia şi azilul.
Bogdan Aurescu a fost prezent, joi, la conferinţa de lansare a Preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene şi s-a referit şi la pactul european privind migraţia şi azilul.
Ambasadorul Suediei anunță când se va discuta aderarea României la spațiul Schengen
“Există în acest moment în discuţie la nivel european, iar preşedinţia suedeză se concentrează, printre obiectivele pe care le are în programul său, pe această discuţie referitoare la tratarea migraţiei la nivel european în ansamblul şi este această discuţie despre adoptarea pactului privind migraţia şi azilul care este într-un proces de negociere şi discuţii la nivel european de câţiva ani. În ceea ce priveşte preocupările care au fost transmise de către Austria, aici e vorba de o serie de solicitări punctuale cum a fost de exemplu acel plan de acţiune privind tratarea migraţiei în Balcanii de Vest care nu sunt neapărat conexate cu această discuţie mai amplă la nivel european”, a declarat ministrul de Externe.
El a menţionat că nu se pune problema conexării aderării României şi Bulgariei la Schengen de pactul european privind migraţia.
“Nu putem să gândim şi nici nu se pune problema şi nu se va pune problema vreunei conexări a aderării României, respectiv Bulgariei la Spaţiul Schengen de pachetul mare de discuţie şi anume de pactul european privind migraţia şi azilul. Discutăm de o serie de solicitări punctuale ale Austriei, la care, în ceea ce priveşte planul de acţiune din Balcanii de Vest, deja s-a răspuns pentru că acel plan a fost deja prezentat pe 5 decembrie înainte de summitul UE-Balcanii de Vest de la Tirana. Mai sunt şi alte astfel de solicitări şi din informaţiile pe care le avem, pentru că suntem în contact direct cu Comisia Europeană, Comisia lucrează deja pe o parte din aceste elemente. Prin urmare, trebuie să facem distincţia între aceste chestiuni care sunt de ordin punctual sau specific şi discuţia mai amplă la nivel european care se poartă de câţiva ani şi care are un grad de complexitate mult mai mare”, a mai precizat Bogdan Aurescu.