Bode: Asigurarea securităţii frontierelor UE şi gestionarea eficientă a fenomenului migraţionist se pot realiza doar printr-un efort la nivel naţional şi UE


Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a participat, joi la conferinţa ministerială „Managementul eficient al frontierelor externe ale UE” de la Sofia. Liberalul a precizat, în intervenţia sa că „asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE şi gestionarea eficientă a fenomenului migraţionist se pot realiza doar printr-un efort coordonat la nivel naţional şi european”, potrivit news.ro.

„România este un furnizor de securitate la nivel european, iar protecţia frontierelor externe ale UE este o prioritate. La invitaţia omologului meu bulgar, Ivan Demerdzhiev, am participat la Sofia la conferinţa ministerială „Managementul eficient al frontierelor externe ale UE”, unde am discutat o temă de foarte mare importanţă pentru România şi Uniunea Europeană în ansamblul său: managementul frontierelor externe şi al migraţiei. Conferinţa este o platformă valoroasă pentru discuţii şi consultări de nivel înalt cu privire la instrumentele şi măsurile de care avem nevoie pentru a asigura un răspuns adecvat provocărilor de la frontierele externe ale UE. În intervenţia avută, am evidenţiat că asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE şi gestionarea eficientă a fenomenului migraţionist se pot realiza doar printr-un efort coordonat la nivel naţional şi european. În acelaşi timp, dezvoltarea cooperării regionale, cu accent pe readmisie şi returnare, desfăşurarea de operaţiuni comune, organizarea de programe tematice de pregătire şi adoptarea de către partenerii regionali a unor strategii bazate pe cele mai bune practici în materie, sunt instrumente foarte valoroase pentru atingerea acestui obiectiv”, a scris Lucian Bode, joi pe Facebook.
Ministrul de Interne „a atras atenţia că este important ca statele care nu sunt în prima linie în ceea ce priveşte asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE sau care, prin poziţia lor geografică, sunt ferite de provocările cu care se confruntă statele membre din sudul şi estul Europei, să evite să considere că responsabilitatea este doar a statelor cu frontiere externe şi să fie deschise la soluţii de compromis pentru a demonstra că solidaritatea europeană chiar funcţionează, nefiind o responsabilitate cu sens unic”.
El a mai spus că a avut o nouă întrevedere bilaterală omologul său bulgar la care au discutat despre accelerarea procesului de aderare  României şi Bulgariei în Schengen.
„Nu în ultimul rând, în marja conferinţei, am avut o nouă întrevedere bilaterală cu omologul meu, Ivan Demerdzhiev, viceprim-ministru interimar pentru ordine publică şi securitate şi ministru de interne al Bulgariei. Cu această ocazie, am aprofundat consultările bilaterale pe care le-am demarat cu ocazia Consiliului informal Justiţie şi Afaceri Interne de la Stockholm cu privire la accelerarea procesului de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Consider că trebuie să ne coordonăm în continuare pentru îndeplinirea cât mai rapidă a obiectivului nostru comun, pentru că am convingerea că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va aduce multe beneficii pentru toate statele membre, mai ales din perspectiva asigurării securităţii Uniunii Europene”, a completat Bode.