România nu a observat o schimbare de atitudine a Austriei vizavi de aderarea la Schengen, spun surse guvernamentale.
„Intrarea în Schengen în această vară ar fi un miracol”, au adăugat sursele citate. România ar avea ocazia să-și folosească și ea dreptul de veto împotriva Austriei la preluarea conducerii OSCE, dar așteaptă să primească semnale de la Viena „ca să nu folosim degeaba un cartuș”.
La nivel de ministere de interne se poartă discuții tehnice, însă România nu a primit ceva concret până acum privind o posibilă ieșire din impas. Iar legături cu cancelarul german Karl Nehammer nu au existat în acest an.
România consideră că nu este normal ca statele membre să-și pună piedice unele altora astfel încât să se bucure Kremlinul.