Anunț uriaș! Intrarea totală a României în Schengen se decide la finalul Congresului PPE

Author:

Documentul final al Congresului PPE va cuprinde și solicitarea ca România să devină membru cu drepturi depline al Spațiului Schengen, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă, înainte de începerea Congresului PPE, care are loc la București.

„Nu va fi vorba doar despre o declarație prietenoasă, ci va fi o cuprindere în documentul final al Congresului, prin care se solicită ca România să devină membru cu drepturi depline, respectiv și cu frontiera terestră, a Spațiului Schengen. Ceea ce este foarte important de subliniat este că în acest moment, din toate punctele de vedere, România (…) a îndeplinit de mulți ani în urmă și îndeplinește în continuare și mai mult (cerințele – n.r)”, spune Nicolae Ciucă.

El precizează că nu este programată nicio întâlnire bilaterală cu reprezentanții Austriei.

„Vom face în așa fel încât, pe baza acestor discuții, vom discuta cu toți liderii europeni prezenți aici, vom avea o decizie în documentul final al Congresului și vom vedea cum vor vota colegii noștri din Austria. Și desigur vom veni cu toate argumentele ca să își schimbe decizia. Este adevărat că în acest moment nu avem o întâlnire bilaterală stabilită, dar vom face tot ceea ce este necesar să ne transmitem mesajele pentru ceea ce reprezintă dreptul nostru de a fi membri ai Spațiului Schengen”, încheie Ciucă.







X