facebook
Connect with us

Breaking News

ALERTĂ! Românii care vor să ajungă la muncă în Germania blocați pe Aeroportul din Cluj!

Șase curse aeriene care urmau să plece vineri de la Cluj spre Germania apar pe site-ul Aeroportului Cluj-Napoca, însă prefectul spune că nu va pleca niciuna. 200 de oameni ajunși la aeroport sunt trimiși acasă.

Nicio cursă charter cu muncitori spre Germania nu va decola, vineri, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, după o decizie a Ministerului Transporturilor, cei 200 de pasageri care au ajuns urmând să fie trimiși în județele de unde provin.

„În cursul zilei de vineri erau programate să decoleze spre Germania șase curse aeriene dar niciuna nu va mai pleca de pe aeroportul din Cluj. Toate sunt oprite la sol în urma Ordonanței Militare nr. 8 de joi, aceasta este decizia Ministerului Transporturilor. Cei 200 de pasageri care au sosit deja vor pleca înapoi în județele din care provin, Suceava, Olt sau Dolj iar pasagerii care trebuiau să vină sunt opriți la limita de județ și întorși din drum”, a spus Mircea Abrudean.

Pe site-ul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj apar, vineri, 6 curse aeriene care urmau să plece sper Baden-Baden și Dusseldorf.

Vineri, aproape 2.000 de persoane din județe din Transilvania și Moldova au fost înghesuiți în parcarea din fața Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură. Prefectul de Cluj a anunțat că firma de recutare care a adus muncitorii la aeroport va fi anchetată. Mircea Abrudan a spus că oamenii au fost aduși grămadă cu autocarele dimineață, în condițiile în care zborurile charter spre Germania erau programate să decoleze până seara.

(sursa: Mediafax)

Recomandări

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X