facebook
Connect with us

Breaking News

ALERTĂ. Omul doi din NATO avertizează. Rachetele chineze pot ataca Europa și SUA

Published

on

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, avertizează că ţările europene se află în raza de acţiune a arsenalului de rachete al Chinei, conform Washington Examiner.

Confruntându-ne cu apariţia noilor tehnologii şi cu faptul că rachetele chineze au acum capacitatea de a atinge continentele european şi american, va trebui să devenim mai atenţi la ascensiunea Chinei”, a spus Geoană.

Avertismentul vine după ce Geoană a mai spus, vineri, într-un discurs la Institutul Hudson, că a venit timpul ca statul chinez să devină o parte a acordurilor pentru controlul armamentului din care fac parte şi Rusia şi Statele Unite.

Observăm, astăzi, o luptă epocală pentru felul în care se organizează societăţile umane. Bătălia se poartă între noi, cei care credem că democraţia, piaţa liberă şi societatea deschisă sunt soluţia, şi ceilalţi, care cred că societăţile închise, regimurile autoritare şi dictaturile sunt cele mai eficiente formule de guvernare pentru societăţile moderne”, a adăugat Geoană.Este o diferenţă în felul în care ne raportăm la Rusia şi la cel în care ne raportăm la China în cadrul alianţei (n.r. – NATO). Faptul că noi considerăm China ca fiind o provocare dar şi o oportunitate reflectă perspectiva conform căreia China schimbă balanţa globală a puterii”, a concluzionat secretarul general adjunct al NATO, digi24.r0.

Recomandări

Popular

X