Presa austriacă scrie că autoritățile de la Viena au făcut o ofertă „interesantă” României și Bulgariei: „Air Schengen”, ceea ce ar însemna că pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE.
„Ministrul de interne Gerhard Karner dă dovadă de luni de zile de duritate în ceea ce privește aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen. Acum, însă, el a făcut o ofertă interesantă”, scrie krone.at preluat de mediafax.
Acesta a propus României și Bulgariei „Air-Schengen”, astfel încât pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE.
Negocierile urmează să aibă loc marți în Slovenia, susțin ziariștii austrieci.
În schimb, Viena ar cere creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria, sporirea controalelor la frontiere și primirea solicitanților de azil din Austria, în special afgani și sirieni.
„Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a scris pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.