Adio Schengen în mandatul Suediei: 'Fără un acord cu Austria și Țările de Jos, Suedia nu va iniția un vot pentru Bulgaria și România în Schengen'

Author:

Reprezentantul permanent al Suediei la Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a cărui țară a preluat președinția rotativă a Uniunii de la 1 ianuarie, a declarat că nu va iniția un vot privind admiterea Bulgariei și României la Schengen în Consiliul UE până la încheierea unui acord cu ţările care s-au opus aderării celor două state. El a precizat că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii celor două țări în zona de liberă circulație, relatează TRUD, potrivit Rador.

Ambasadorul Danielsson a spus că Președinția suedeză va organiza consultări intensive cu privire la modul în care urmează să procedeze în viitor. „Aceasta, desigur, include cele două țări afectate, precum și țările care au arătat că au o problemă legat de acest proces. De asemenea, observăm că unele dintre motivele pentru care nu există o decizie pozitivă în decembrie nu sunt direct legate de probleme europene sau de cele care sunt în prerogativele președinției”, a mai spus el, citat de BNR.

„Noi am început deja consultările bilaterale cu părțile afectate. Când aceste discuții vor oferi ocazia de a readuce problema pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, nu pot spune acum. În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar nu vedem nici un rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu. Deci vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Acest lucru nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile afectate”, a subliniat Danielsson.

În decembrie anul trecut, Austria și Țările de Jos au blocat admiterea Bulgariei și României la Schengen. Ambele țări se opun aderării Bulgariei, iar pentru România doar Austria se opune. Pentru a se ajunge la un acord în această privință este necesară unanimitate din partea țărilor membre. Potrivit președintelui bulgar Rumen Radev, anul acesta se poate aștepta o soluție la această problemă cel târziu până în luna octombrie.

X