Asociație din Iași cere premierului Ciolacu o discuție despre regionalizare, motivând inegalitatea între regiuni

Author:

Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi solicită premierului Marcel Ciolacu o întrevedere pe tema regionalizării, după ce primul-ministru a precizat că în coaliţie urmează să fie discutat un proiect în acest sens.

Conducerea MDM precizează miercuri, într-un comunicat de presă, că subiectul reorganizării administrativ-teritoriale este “unul dificil, dar de mare importanţă şi care interesează deopotrivă liderii politici, oamenii de afaceri şi specialiştii în dezvoltarea teritoriului şi în buna guvernanţă“.

“Reformele de reorganizare administrativ-teritorială a României vor avea impact major asupra destinului tuturor cetăţenilor ţării, pe termen mediu şi lung. De aceea, este necesar ca dezbaterea asupra regionalizării să includă pe lângă oamenii politici, care vor lua deciziile şi vor legifera, şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului de afaceri şi ai celui academic. Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) a dedicat o bună parte a ultimilor ani înţelegerii şi identificării de soluţii legate de administrarea teritoriului, în special care să ajute la rezolvarea gravei probleme a izolării şi golirii demografice a regiunilor lăsate în urmă, în special a Moldovei. Printre altele, MDM a publicat recent un volum pe această temă – “Regionalizarea. Către un model de bună guvernanţă a României“, unde au fost reunite contribuţiile a zece specialişti din domenii diverse, geografie, economie, ştiinţe politice, ştiinţe juridice, istorie, filologie, sociologie şi etnografie“, au afirmat reprezentanţii MDM.

Totodată, MDM susţine că actuala organizare administrativ-teritorială a României, care datează de la sfârşitul anilor 1960 şi reflectă modul în care regimul ceauşist îşi imagina teritoriul, reprezintă una dintre cauzele dezvoltării inegale a regiunilor sale.

“Comunităţile din această ţară, inclusiv cele regionale, mai mari sau mai mici, nu trebuie să fie doar obiect al ingineriilor politice şi guvernamentale. Este necesar ca punctele lor de vedere să fie luate în seamă atunci când se discută pe marginea temelor majore şi se iau decizii care le privesc direct. Buna guvernare presupune, potrivit teoriei şi practicii democratice, inclusiv un dialog real şi permanent între instituţii şi cetăţeni. Având ı̂n vedere toate acestea, vă solicităm, domnule prim-ministru, o ı̂ntrevedere ı̂n perioada următoare, ı̂n care reprezentanții MDM să vă prezinte punctele de vedere şi argumentele moldovenilor asupra regionalizării României“, adaugă şefii mişcării civice.

Marcel Ciolacu a declarat săptămâna trecută că ar dori ca în această sesiune parlamentară actuala coaliţie guvernamentală să vină cu un proiect de lege pe tema reorganizării teritoriale.

În interiorul PSD a fost înfiinţată o comisie care va lucra la proiect, după care documentul va fi negociat în coaliţie şi depus ulterior în Parlament

X