O misiune diplomatică franceză se va deplasa marți la Damasc, în Siria, pentru prima dată în ultimii 12 ani, a anunțat duminică ministrul de Externe, Jean-Noël Barrot, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Obiectivul celor patru diplomați trimiși în Siria va fi de a „stabili primele contacte” cu noile autorități și de a „măsura nevoile urgente ale populației” pe plan umanitar, a precizat el.
De asemenea, aceștia vor „verifica dacă declarațiile acestei noi autorități, mai degrabă încurajatoare, care a făcut apel la calm și care, aparent, nu a comis niciun abuz, sunt urmate”.
Jean-Noël Barrot s-a deplasat sâmbătă la Aqaba, în Iordania, pentru a discuta cu oficiali americani, europeni, arabi și turci despre tranziția din Siria după răsturnarea lui Bashar al-Assad, care a fost înlăturat la 8 decembrie de către rebelii islamiști.
După o ofensivă de 11 zile, o coaliție de grupări rebele condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a cucerit cea mai mare parte a țării de la forțele guvernamentale, punând capăt unei jumătăți de secol de guvernare a familiei Assad.
Noul prim-ministru, însărcinat cu tranziția politică până la 1 martie, a promis respectarea statului de drept și „garantarea drepturilor tuturor” cetățenilor și minorităților.