Au distrus și un monument istoric, în timpul operațiunii

Author:

Celebrul copac Sycamore Gap din Marea Britanie, locul multor cereri în căsătorie, a fost tăiat în timpul nopții, toamna trecută. Doi bărbați vor fi judecați luni la Newcastle Crown Court pentru acuzațiile legate de doborârea acestuia, potrivit AP News, transmite Mediafax.

Ei au fost acuzați și de deteriorarea zidului antic construit de împăratul Hadrian în anul 122 d.Hr. pentru a proteja granița de nord-vest a Imperiului Roman, care înconjura copacul.S-au spus puține despre acest caz, inclusiv despre potențialul motiv, pentru a proteja integritatea procesului și drepturile acuzaților.

Daniel Graham, în vârstă de 39 de ani, și Adam Carruthers, în vârstă de 32 de ani, au pledat nevinovați la câte două capete de acuzare pentru daune penale. Procurorii au declarat că valoarea copacului depășea 620.000 de lire sterline, iar daunele aduse zidului au fost evaluate la 1.100 de lire sterline.

„Acuzarea spune că copacul a fost tăiat în mod deliberat la 28 septembrie, anul trecut, iar căderea rezultată a deteriorat Zidul lui Hadrian, un sit din patrimoniul mondial UNESCO”, a declarat procurorul Rebecca Brown.

Copacul a devenit celebru după ce a apărut în filmul lui Kevin Costner din 1991, „Robin Hood: Prințul hoților”, și a reprezentat o mare atracție turistică.

X