25 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Author:

Un număr de 25 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, cinci dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, duminică, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări, în număr de cinci, au fost pentru Salvamont Maramureş, urmând Salvamont Mureş, cu trei apeluri, şi Salvamont Dâmboviţa, cu două.

“În cazul acestor intervenţii au fost salvate 25 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont.

X