Sărbătorile zilei din 23 noiembrie 2024 – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, şi Grigorie, episcopul Acragandelor
Ortodoxe
Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, şi Grigorie, episcopul Acragandelor
Greco-catolice
Sf. ep. Amfilohiu din Iconiu şi Grigorie al Agrigentului
Romano-catolice
Ss. Clement I, pp. m.; Columban, abate; Lucreţia, m.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 23 noiembrie.
Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654) şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
A îmbrăţişat viaţa monahală la Schitul Iezeru. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mânăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.
Cu voia egumenului mănăstirii, Cuviosul Antonie a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi multora de folos, a stăruit ca el să rămână în ţară.
“După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile şi plecăciunile genunchilor săi?”. (Vieţile Sfinţilor)
“Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune”. (Vieţile Sfinţilor)
Vestea despre nevoinţele şi viaţa sa sfântă s-a răspândit atât în Oltenia, cât şi dincolo de munţi, în Transilvania, de unde tot mai mulţi călugări şi credincioşi veneau la peştera Cuviosului Antonie. Sfântul Cuvios Antonie a trecut la cele veşnice la 23 noiembrie 1720 (după unii istorici, în 1714 sau 1718).
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea Sfântului Sinod din iunie 1992, fixându-i-se ca dată de prăznuire ziua trecerii sale din această lume, 23 noiembrie.
* Sfântul Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei, a participat la Sinodul II Ecumenic. A trăit până în vremea împăratului Teodosie I, cunoscut şi sub numele de Teodosie cel Mare (379-395), cel care a decretat creştinismul religie oficială a Imperiului Roman.
Pentru lupta sa împotriva ereziilor ce tulburau Biserica în acel timp, Sfântul Amfilohie era cunoscut şi preţuit de Sfinţii Părinţi. Avea o relaţie deosebită cu Sfântul Vasile cel Mare şi cu Sfântul Grigorie Teologul. (surse: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com; “Monahismul ortodox românesc”, vol. II, 2016; arhiepiscopiaramnicului.ro)