Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Antena1, întrebat ce a avut de vorbit de două ori într-o săptămână cu Donald Trump, că „suntem într-un context de securitate foarte complicat”.
„Lucrurile s-au complicat. O îngrijorare pentru toată lumea. E ceva normal. România e o țară sigură. (…) Ultima oară am convenit cu președintele ales al SUA Donald Trump că vom mai avea o discuție vineri. Eu l-am informat pe președintele ales că eu vineri sunt împreună cu primul ministru Viktor Orban și cred că este corect să avem toți trei această discuție. (…) Am vorbit, în primul rând, în zona economică. România este interesată ca SUA să fie principalul partener economic și principalul investitor în România și deja din mandatul meu de prim ministru am pornit acest demers. Normal că anul viitor se termină și cu vizele pentru SUA. Așteptăm anunțul …deja avem confirmarea că îndeplinim toate condițiile tehnice și urmează să fie înainte în Congresul SUA. Nu cred că după ultimele discuții se pune o astfel de problemă (blocarea vizelor). (…) Este normal ca președintele ales să-și ia informația de la primul ministru al statului care are cea mai lungă frontieră cu Ucraina și să facem un schimb de informații. Domnia sa, știm foarte bine, dorește să se implice cât mai repede pentru ca războiul din Ucraina să se sfârșească. (…) Faptul că discută cu alți lideri europeni toată această criză de securitate și nu ia o decizie…Dar discută ca să-și ia informația și de la cei mai afectați de acest război pentru mine…Eu acum l-aș vota cu două mâini pentru această funcție. N-aș vrea să intru în detalii. Am avut multe discuții și economice, fiind un președinte foarte aplicat, dar contextul a fost de securitate”, a spus Marcel Ciolacu