Ciolacu a dat dovadă de o abilitate genială

Author:

Jurnalistul Ion Cristoiu comentează scandalul legat de interzicerea lui George Simion în Ucraina. Ion Cristoiu spune că Simion a fost interzis în Ucraina din cauza activității sale unioniste.

“Documentul este o adresă făcută României legat de declararea lui Simion ca indezirabil pe teritoriul Ucraina și Republicii Moldova. S-a făcut mare caz de Antena 3 și mai ales de candidații Nicolae Ciucă și Elena Lasconi că George Simion are interzis deoarece a fost documentat de serviciile secrete ucrainene ca și spion rus. Eu spun prostia. (…) Marcel Ciolacu ne-a ținut în șah, a lăsat opoziția să ceară desecretizare ca și presa și în seara asta, domnul Marcel Ciolacu, dovedind o șiretenie, o abilitate genială, a desecretizat adresa primită de la ucraineni și în care ucrainenii arată de ce este persoană indezirabilă pe teritoriul Ucrainei. Sunt mulți jurnaliști, ca și Kelemen Hunor care au fost interzis fiindcă sunt unoniști. (…) Declarațiile mele pot fi considerate ca fiind anti-Ucraina, dar primul care trebuie să fie declarat indezirabil este Donald Trump, că a zis de Zelenski că e cel mai bun agent de vânzări. Ucraina consideră că Bucovina îi aparține și face parte din teritoriu, iar orice cetățean care spune că ea aparține României este considerat dușman” , a spus Cristoiu pe blogul său.

George Simion a fost interzis în Ucraina, iar guvernul a făcut public documentul cu motivele

Guvernul a publicat documentul primit de la autoritățile ucrainene, referitor la interdicția de intrare a lui George Simion pe teritoriul Ucrainei.

„În conformitate cu ordinul Primului Ministru al Ucrainei Denys Shmyhal, ca răspuns la scrisoarea Primului Ministru al României domnul Marcel Ciolacu, vă informăm că Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis aplicarea unei măsuri administrative restrictive sub forma interdicției de călătorie în Ucraina împotriva deputatului Simion George. Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile cu privire la activitățile sistematice antiucrainene ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia. Declarațiile lui Simian George sunt menite să discrediteze Ucraina pe arena internațională și să promoveze ideologia unionistă care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră”, se arată în document.

 

 

 

 

X