În ultimele 24 de ore s-au dat 140 de lupte pe linia frontului. Trupele ruse și-au concentrat atacurile în sectoarele Pokrovsk și Kurahove, unde au lansat 33, respectiv 56 de atacuri, a comunicat Statul Major al armatei ucrainene.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 7 noiembrie, ora 03.20 Cifrele care explică de ce Putin are nevoie de soldații lui Kim Jong Un. Câți ruși au murit pe frontul din Kursk în ultimele luni
Peste 20.000 de soldați ruși au murit sau fost răniți pe frontul din Kursk în ultimele trei luni, a declarat comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Syrskyi, scrie miercuri Ukrainska Pravda.
„În aproape trei luni de la începutul operațiunii, în 5 noiembrie 2024, pierderile inamicului pe frontul Kursk în ceea ce privește forțele militare se ridică la 20.842 de oameni. Dintre aceștia, 7.905 au fost uciși, 12.220 răniți și 717 luați prizonieri”, a declarat Oleksandr Syrskyi, care a făcut un rezumat al operațiunii.