Un bebeluş de un an a supravieţuit unui grav accident rutier soldat cu 10 morţi

Author:

Un bebeluş de un an a supravieţuit unui grav accident rutier produs în sudul Ecuadorului, în care cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa, a informat agenţia de stat pentru situaţii de urgenţă, ECU 911, relatează AFP.

În jurul orei locale 05:00 (10:00 GMT), un microbuz a ieşit de pe şosea şi a căzut pe fundul unei râpe, lângă Bella Union, în cantonul Santiago, a afirmat ECU 911 într-un mesaj pentru mass-media, informează agerpres.ro.

“Zece persoane” au murit şi “un minor rănit, în vârstă de aproximativ un an, a fost dus la spital” în oraşul învecinat Méndez, a spus agenţia, adăugând că “mai multe persoane” erau încă rămase blocate în vehicul.

Imaginile difuzate de presa locală arată vehiculul, răsturnat, pe fundul unei prăpăstii şi câţiva salvatori lucrând în jurul şi în interiorul acestuia.

Presa a relatat că o fetiţă de şase ani a supravieţuit şi ea accidentului, însă prezintă răni grave.

X