Momente emoționante în platoul Antena 3, unde fiica și fiul lui Mircea Geoană, Ana și Alex au făcut mărturisiri emoționante în platou. Ambii copii ai lui Mircea Geoană au spus că tatăl lor a fost extrem de ocupat pe vremea când ei doi erau copii, însă că acum la maturitate îl admiră pentru dedicația cu care a muncit.
Fiica lui Geoană spune că tatăl ei e cel mai bun sfătuitor
Ana: “Când era surprins că mă descurcam bine la teme trebuia să îi amintesc că totuși sunt fiica lui Mircea Geoană”, și-a amintit fiica lui Geoană despre copilărie. Fiica fostului adjunct al NATO a mărturisit că deși tatăl ei a fost extrem de ocupat în ultimii ani a sunat-o zilnic să o întrebe ce face și să îi ofere cele mai bune sfaturi indiferent de domeniu.
Obsesia lui a fost integrarea Euroatlantică a României
Alex: “Aș începe prin a spune că este o persoană 100% dedicată în tot ceea ce face”. În fiecare zi pune totul la bătaie să miște lucrurile, să creeze. Pe de altă parte când eram tânăr el era o prezență simbolică în viața noastră, fiindcă fizic muncea non stop. (…) Încep să văd cât de mult din firea lui au influențat formarea unor părți din mine pe care astăzi le apreciez. (…) Misiunea lui profesională și obsesia lui profesională a fost integrarea Euroatlantică a României”, a spus Geoană.
Fiul lui Geoană a punctat că este posibil ca George Simion să intre în turul 2 Cred că orice este posibil, până la urmă e vorba de opinia publică și de oameni care își exprimă votul, a spus acesta. După o serie de analize privind atacurile la adresa tatălui său, Alex l-a încântat atât de tare pe Mihai Gâdea, încât acesta a exclamat: Vedem ce face tata acum, dar peste câțiva ani, Alex for president!