Fostul vicepreşedinte al Academiei Române Bogdan Simionescu a murit, joi, la vârsta de 76 de ani, anunţă instituţia. Personalitate marcantă a chimiei româneşti şi internaţionale şi mentor al multor generaţii de chimişti, Bogdan Simionescu a fost şi vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2014-2022.
„Născut la 16 martie 1948, ca fiu al unui mare chimist român, Cristofor Simionescu, de care a fost foarte ataşat spiritual şi profesional, i-a continuat misiunea, pe care a împlinit-o la nivel de excelenţă. Absolvent meritoriu al Facultăţii de Chimie Industrială din Institutul Politehnic Iaşi, în anul 1971, a rămas la catedră încă din anul absolvirii, iar la scurtă vreme, în 1975, obţine doctoratul la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia”, se arată în comunicatul Academiei Române.
Cine a fost Bogdan Simionescu
Potrivit sursei citate, Bogdan C. Simionescu a avut „vocaţie pedagogică”, fiind apreciat şi iubit de studenţi, cărora le-a fost profesor profesor de Ştiinţa polimerilor timp de câteva decenii, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. A fost şeful Catedrei de macromolecule, la aceeaşi universitate (1996-2003) şi profesor asociat al Universităţii „Politehnica“ din Bucureşti (1994-2006). Conducător de doctorat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi şi la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi, a îndrumat peste 45 doctori în chimie.
De asemenea, academicianul a predat ca profesor invitat la reputate universităţi din lume: Kyoto, Mulhouse, Montpellier 2, Angers, Rouen, Şcoala Naţională Superioară de Mine din Paris, CEMEF – Sophia Antipolis, Dunkerque, Freiburg, Centrul de Cercetări în Chimia Polimerilor, Zabrze, Polonia.
Domeniile predilecte de activitate şi de cercetare au fost chimia compuşilor macromoleculari; fizica polimerilor; tehnologia compuşilor macromoleculari; tiopolimeri; bazele fizico-chimice ale polimerilor naturali şi sintetici; biopolimeri şi materiale inteligente; polimeri biologic activi. În 1985 Academia Română i-a acordat un prestigios premiu pentru seria de lucrări în domeniul polimerizării induse în plasmă şi soluţiilor de polimeri cu mase moleculare foarte mari.
Academicianul Bogdan C. Simionescu a fost cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi, pe care l-a condus în calitate de director în perioada 2000-2014, perioadă în care institutul a obţinut titlu de excelenţă în cercetare la nivel european.
Activitatea sa ştiinţifică se reflectă în cele peste 400 lucrări, dintre care peste 350 publicate în reviste internaţionale, în cărţi şi capitole tipărite la prestigioase edituri din străinătate, brevete, precum şi în cele peste 300 conferinţe invitate susţinute în Europa, SUA, Canada, Japonia.
Pentru performanţa ştiinţifică şi pedagogică, precum şi pentru implicarea în viaţa socială, academicianul Bogdan C. Simionescu a primit o serie de medalii şi distincţii, fiind decorat de Preşedinţia României în anul 2015 cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler
„Profund ataşat Academiei Române, a fost vicepreşedinte al instituţiei două mandate (2014-2022), preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române (2012-2014), preşedinte al Şcolii Doctorale a Academiei Române (2014-2022). Odată cu plecarea dintre noi a acad. Bogdan C. Simionescu, membrii Academiei Române regretă pierderea unui coleg, a unui specialist şi a unui mentor”, se mai arată în comunicatul Academiei Române