Mircea Geoană a dezvăluit în ce constă colaborarea cu firma Sociallite, care ar fi scris și distribuit la scară largă articole defăimătoare și atacuri la adresa la adresa celorlalți candidați la alegerile prezidențiale 2024.
O anchetă jurnalistică a arătat cum au fost create site-uri care-i atacă direct pe Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și Sebastian Burduja. Acestea ar fi administrate de grupul Sociallite, cu care Mircea Geoană a mai colaborat în trecut.
Candidatul independent a negat legătura cu o astfel de strategie de defăimare la adresa contracandidaților săi, acesta susținând că el face o campanie pozitivă. La întrebarea privind colaborarea din trecut cu firma din spatele site-urilor fantomă, politicianul a spus că a existat una în trecut contractuală.
„Știu că a existat o relație contractuală, nu avem de a face, această firmă este o firmă independentă, nu lucrează pentru noi. Dacă există ceva, întrebați-i pe dânșii, eu nu sunt promotorul unei campanii negative”, a spus Mircea Geoană, într-un interviu pentru Adevarul.ro.
„Principala țintă a acestor campanii sunt eu”
Candidatul independent a susținut că, de fapt, el ar fi ținta celei mai largi campanii negative și de defăimare din cadrul acestui rând de alegeri prezidențiale.
„Eu cred că sunt cel care, și aici puteți să vedeți cu ochiul liber, eu sunt subiectul unei campanii de defăimare și linșaj mediatic fără precedent. Dacă a văzut cineva acum cantitățile de dezinformare, de compromitere de la posturile de televiziune, care, evident, sunt plătite să facă aceste lucruri.
Dacă cineva pune întrebarea asta despre nu știu cine și îi pune întrebarea cine este în spatele atacurilor împotriva mea, înseamnă că există o mică dificultate de proporție a acestor chestiuni. Principala țintă a acestor campanii sunt eu în această campanie și în cea de compromitere, și de afară, și de acasă, bani grei plătiți la presă pentru acest lucru.
Sunt campanii împotriva unui candidat care le strică feng-shui-iul oamenilor ăstora, îi deranjez și de asta sunt ținta atacurilor de la toate personajele pe care dumneavoastră le menționați și de la partidele acestora”, a spus Geoană.
Ancheta site-urilor de defăimare
Mai multe companii din grupul Sociallite au plătit mii de lei pentru a sponsoriza două organizații, care au legături candidatul independent Mircea Geoană, pe rețelele de socializare.
Potrivit informațiilor, cele două în cauză sunt „Proiectul România 2030” și „Fundația Renașterea”, a cărei președinte este Mihaela Geoană. Sociallite Media Sollutions a plătit pentru 42 de reclame de pe pagina de Facebook „ Proiectul România 2030”, în perioada 2022-2023.
Postările inlcuse aveau materiale favorizatoare imaginii lui Mircea Geoană. Valoarea acestor reclame este estimată la 16.400 de lei.
Andrei David, director general la Sociallite, a fost prezent la mai multe evenimente organizate de Mircea Geoană. Ba chiar, acesta apare în imaginile surprinse de fotoreporterul Octav Ganea (Inquam Photos) în momentul în care Mircea Geoană și-a depus oficial candidatura. Politicianul a subliniat că la avenimnetele sale participă mi și mii de oameni și că doar l-a întâlnit de câteva ori.