Stai jos, nota 2! În ultimii zece ani, la Cotroceni a cântat cucul

Author:

Atac extrem de dur din PSD la adresa lui Klaus Iohannis. Președintele României a ține prima pagină a ziarelor în ultimele zile după ce PNL a inițiat un proiect legislativ prin care vrea să îi acorde permisiunea să candieze la Parlamentul României în timp e încă președinte.

Din PSD vin atacuri dure la adresa lui Iohannis

Deputatul PSD Cristina Rizea îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile privind negocierea portofoliului de comisar european. „Stai jos, nota 2”, îi transmite ea șefului statului.

„Klaus Iohannis a criticat portofoliul de comisar pe care l-a obținut Roxana Mînzatu în urma negocierilor duse de către premierul Marcel Ciolacu. L-a descris drept fiind ‘lipsit de conținut’. Ajutați-mă să-i înțeleg perspectiva. Omul care a transformat România educată într-o glumă, o critică pe cea care va da direcția în politicile educaționale și ale competențelor în următorii 5 ani. Mhm. ⁠L-a descris drept un portofoliu non-economic. Atenție, portofoliul cheie pentru construirea unei Europe sociale, portofoliu strategic în noua ecuație a sporirii competitivității europene, este descris de el ca fiind non-economic. Portofoliul care va gestiona piața europeană a muncii… Mda. ⁠Chiar îi înțeleg frustrarea. Pe bune, omul a muncit 10 ani pentru un post la Bruxelles, iar acum nu primește nici măcar loc în Senat. Dar, știți cum e, la Bruxelles se muncește. Și la Cotroceni se va munci când va veni domnul Ciolacu, că în ultimii 10 ani a cam cântat cucu’ pe acolo. ⁠Mai înțeleg ceva. El o privește pe Roxana Mînzatu ca pe o competiție. O femeie de o competență desăvărșită, care a construit pas cu pas o carieră impecabilă, versus președintele-ghinion al României – nu înțeleg de ce e surprins că a câștigat cea dintâi”, scrie pe Facebook Cristina Rizea.

Ea spune că la Comisia Europeană „e de muncă”.

„Domnule Iohannis, normal că nu v-au dat dumneavoastră post de vicepreședinte executiv în Comisie. Acolo e de muncă. Peste 20% din bugetul european va fi gestionat de către România, prin Roxana Mînzatu. O realizare mai mare decât tot mandatul dumneavoastră. Poate în sfârșit vom avea pe cineva care va da o direcție și educației din România. Iohannis a făcut un singur lucru pentru reforma în educație: și-a blocat post de profesor. Stai jos, nota 2”, încheie Rizea.

„Negocierea pentru această poziție a fost făcută la nivel de prim-ministru și cred că este mai bine să-l întrebați pe prim-ministru cum ne-a spus tuturor că va obține un portofoliu economic și a obținut un portofoliu social care încă trebuie clarificat ce conține”, a spus miercuri seara Klaus Iohannis.

Ieri, Klaus Iohannis a declarat că nu își dorește o lege specială pentru el

„Dați-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu, sau ce facem în perioada următoare pentru o discuție care va avea loc în România, dacă este despre România. Dar despre această lege, pot să vă spun și acum, că pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine și pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană și atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Nu va exista această lege și nu doresc eu, personal, să existe”, a spus Klaus Iohannis, la New York.

 

X