Vladimir Putin e un lider extrem de atent la ce se află despre familia sa. Tocmai din acest motiv ultima sa declarație a făcut valuri în presă. Liderul de la Kremlin susține că cei mici din familia sa – cel mai probabil nepoți – vorbesc limba chineză.
Putin a vorbit despre “micii reprezentanți ai familiei” atunci când a vorbit despre interesul tot mai mare pentru limba chineză în Rusia, pe fondul unei creșteri a comerțului dintre China și Federația Rusă.
“Când oamenii comunică între ei pentru a rezolva sarcini specifice pe care le pune viața, este nevoie să învețe limba celuilalt.
Și în China, apropo, există și un interes tot mai mare pentru limba rusă.
Reprezentanții familiei mele, cei mici, vorbesc și ei chineză.
Ei vorbesc liber”, a spus Putin, conform presei ruse. El nu a specificat despre cine vorbește exact.
Ce se știe despre familia lui Putin
Din căsătoria sa oficială cu Lyudmila, Putin are două fete adulte (în 2002, președintele Federației Ruse a spus că una dintre ele “a început” să învețe chineza) – Maria Vorontsova și Katerina Tikhonova – care au la rândul lor copii.
De asemenea, se zvonește – fără a putea proba – că Putin ar avea o fată nelegitimă.
Multe voci arată cu degetul spre relația lui Putin cu fosta atletă Alina Kabaeva.