Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri o hotărâre în baza căreia cetăţenii Statelor Unite ale Americii sunt scutiţi de obligaţia de a deţine vize de lungă şedere, beneficiind astfel de o procedură simplificată pentru şederi prelungite în România şi state Schengen.
“La 4 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Decizia (UE) nr. 210/2024 a Consiliului din 30 decembrie 2023, publicată în Jurnalul Oficial al UE, privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria. Astfel, România este obligată să aplice integral acquis-ul Schengen, inclusiv pentru vizele de scurtă şedere. Conform noilor reglementări, cetăţenii ţărilor terţe, indiferent dacă au nevoie de viză sau nu, pot rămâne în spaţiul Schengen, inclusiv în România, pentru maximum 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Calculul acestei perioade se face prin cumularea zilelor petrecute în România cu cele din alte state Schengen. Această decizie asigură aplicarea uniformă a regulilor Schengen în România, facilitând controlul asupra şederilor în spaţiul Schengen”, reiese dintr-un comunicat transmis de guvern.
Conform aceleiaşi surse, măsura are scopul de a îmbunătăţi mobilitatea şi de a facilita relaţiile internaţionale, “menţinând totodată un control riguros” asupra duratei şederilor în spaţiul Schengen.
Hotărârea modifică HG nr. 732/2002 privind exceptarea unilaterală a cetăţenilor Statelor Unite ale Americii de la obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România.
De asemenea, Executivul a adoptat şi o a doua hotărâre prin care se menţine regimul de scutire de vize de lungă şedere pe teritoriul României pentru cetăţenii canadieni şi japonezi, concomitent cu iniţierea negocierilor bilaterale pentru încheierea unor acorduri care să ofere facilităţi în materie de vize de lungă şedere, în vederea încurajării contactelor interumane.
“Actul normativ, iniţiat de Ministerul Afacerilor Externe, are în vedere necesitatea adaptării cadrului legislativ existent la acquis-ul Schengen în materie de vize, pe care România îl va aplica integral începând cu data de 31 martie 2024”, transmite sursa citată.