A fi a nu fi în Schengen: Austria, Germania şi SUA şi-au pus oamenii la frontierele bulgare

Author:

Viena şi Berlin şi-au plasat poliţişti la Aeroportul Sofia, iar americani sunt la frontiera de la “Kăpitan Andreevo” şi în porturile din Varna şi Burgas

Reprezentanți ai Ministerului de Interne austriac și german se află și lucrează pe Aeroportul Sofia. Acest lucru reiese clar dintr-un anunț oficial al Ministerului de Interne de la Sofia, care îl citează pe ministrul bugar de interne, Kalin Stoianov. El a anunțat că „un consilier austriac pentru securitatea documentelor lucrează împreună cu angajații bulgari pe Aeroportul Sofia, iar acțiunile bulgare sunt susținute de un reprezentant german”, notează publicația bulgară Sega, potrivit Rador Radio România.

Despre eventuala desfășurare a polițiștilor germani a vorbit deja la mijlocul lunii aprilie ministrul federal de interne al Germaniei, Nancy Faeser, care a afectuat atunci o vizită în Bulgaria. Aceasta a fost prima vizită a unui ministru de interne german din 2008. Atunci ea a spus că desfășurarea polițiștilor germani în Bulgaria este o asumare de responsabilitate comună.

Cu toate acestea, acum este clar că Austria și-a plasat deja proprii angajaţi pe aeroportul din Sofia. Austria este în prezent singura țară care împiedică Bulgaria și România să intre în Schengen pe uscat. Totuși, este considerat ca fiind o reuşită faptul că Viena a lăsat Sofia și Bucureștiul să intre în spațiul Schengen, cel puțin pe calea aerului și pe mare, de la sfârșitul lunii martie a acestui an.

Detașarea ofițerilor de poliție din Austria și Germania este acum considerată parte a eforturilor pentru un “da” austriac și pentru Schengen pe uscat până la sfârșitul anului.

S-a subliniat deja că SUA și Marea Britanie și-au plasat de asemenea proprii ofițeri la frontieră, în special la Punctul de Trecere a Frontierei de la “Kăpitan Andreevo”. S-a anunţat că din SUA în mod special sunt doi oameni – un specialist vamal și un specialist de frontieră. Sunt şi americani la punctele vamale din porturile din Varna şi Burgas. Deja s-a anunţat că şi austriecii îşi vor pune un om la frontiera de la “Kăpitan Andreevo”.

Explicațiile oficialilor bulgari

Bulgaria continuă să contribuie în mod responsabil la securitatea spațiului Schengen, păzind frontierele externe și prevenind mișcările secundare, a anunțat ministrul Kalin Stoianov în discursul său pe una din principalele teme „Starea generală a spațiului Schengen”, despre care s-a discutat în cadrul Reuniunii Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care a avut loc acum câteva zile la Luxemburg.







Pentru susţinerea acestor afirmaţii, el a menţionat unele dintre tendinţele observate după ridicarea controlului la frontiere, din 31 martie până în prezent – reducerea durabilă a presiunii migrației, creșterea returnărilor – rezultate datorate atât măsurilor luate la nivel național, cât și lucrului în comun cu agențiile CE și europene și cooperării excelente cu Turcia. Ministrul Stoianov a subliniat că „mulțumită finanțării europene alocate de Comisie, am reușit să consolidăm semnificativ capacitatea tehnică și de personal pentru protecția frontierelor, numărul angajaților Frontex la granița bulgaro-turcă a fost triplat, a crescut și dislocarea angajaților la frontiera bulgaro- sârbă.

Ministrul Kalin Stoianov a confirmat sprijinul Bulgariei pentru planul general de implementare a Pactului privind migrația și azilul prezentat de CE și l-a definit ca un pas important care va pune în mișcare procesul de pregătire pentru implementarea noii legislații de către statele membre.

„Pentru noi, principalele provocări sunt legate de capacitatea adecvată a procedurilor de frontieră și menținerea echilibrului între responsabilitate și solidaritate”, a remarcat ministrul de interne și a atras atenția că este necesar ca efortul statelor membre în pregătirea implementării Pactului să fie susţinut cu finanţare adecvată din fonduri europene. „Acest lucru este valabil mai ales pentru statele de la frontiera externă, care poartă responsabilitatea principală pentru dezvoltarea cu succes a capacităților – în domeniul screening-ului, aplicării procedurilor de frontieră, monitorizării drepturilor fundamentale”.

 

X