Guvernul decontează vizele de SUA pentru anumiți bugetari – De ce ar fi un pas important pentru ridicarea vizelor

Author:

Guvernul a luat decizia de a suporta costul vizelor de turism şi călătorie de afaceri în Statele Unite pentru o anumită categorie de angajaţi din sistemul public, respectiv pentru cei din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică, urmărind, între altele, şi accelerarea obiectivului de atingere a unei rate de refuz de sub 3% din partea SUA ca o condiţie obligatorie pentru intrării României în programul Visa Waiver, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

El a fost întrebat dacă măsura potrivit căreia anumite categorii profesionale beneficiază de anumite facilităţi în ceea ce priveşte viza pentru deplasarea în Statele Unite este una discriminatorie.

“Daţi-mi voie să contextualizez. (…) Este o decizie a Guvernului de a suporta costul vizelor B1, B2, respectiv de turism şi călătorie de afaceri în Statele Unite, pentru o anumită categorie de angajaţi din sistemul public şi, mai precis, din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică. Această decizie vine ca urmare a unui context pe care cred că îl ştim cu toţii, ca deziderat de politică externă, să spunem, românii sunt familiarizaţi cu eforturile României şi cu succesul pe care îl dorim total de a fi acceptaţi în Spaţiul Schengen. Dar, de asemenea, mai sunt doi piloni, şi anume Visa Waiver pentru călătoriile în Statele Unite şi, per ansamblu, un criteriu care ar consolida poziţia României din punct de vedere economic pe tot globul – ar fi accederea OCDE. Ei bine, în ceea ce priveşte aceste vize pe care le-aţi menţionat, s-a făcut apel la această disponibilitate, pentru că din acest strat de funcţionari publici şi de angajaţi în sistemul bugetar există şi foarte multe deplasări în Statele Unite, pe baza parteneriatului pe care îl avem şi al contactelor pe care le avem”, a declarat Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

Ar putea contribui la ridicarea vizelor

Ca un argument în plus, el a adăugat că un criteriu pentru acordarea vizei Statelor Unite este stabilirea, dovedirea unor legături sociale şi economice cu ţara de origine.

“Această categorie de angajaţi din sistemul bugetar, şi mai precis din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică, aceşti angajaţi pot dovedi foarte uşor şi foarte concret şi foarte solid, din punct de vedere al punctajului consular, pe care îl cer americanii, aceste legături, ceea ce sporeşte şansele de acordare a vizei B1/B2 despre care vorbeam”, a declarat Constantin.

În context, el a reluat apelul guvernanţilor către românii care au avut viză B1/B2 pentru SUA să meargă să şi-o reînnoiască, pentru că, de asemenea, şansele lor de a primi viza reînnoită – sunt, de asemenea, crescute.

“Care este interesul nostru, al tuturor, în acest context? Ei bine, trebuie să ţintim un criteriu tehnic pe care Statele Unite îl impun tuturor statelor, tuturor ţărilor invitate să adere la Visa Waiver, şi anume o rată de refuz a vizelor de sub 3%. Or, având un volum de cereri cu şanse mari de succes pe criteriile tehnice consulare americane în sistemul consular american, în perioada următoare, creşte automat şansa României de a îndeplini acest criteriu şi de a fi invitată în programul Visa Waiver”, a explicat Constantin.

El a reamintit că “şi alte state din regiune” au apelat la un mecanism similar şi au aderat între timp la programul Visa Waiver.

Familiile nu beneficiază

Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai explicat că statul român suportă cheltuielile privind obţinerea vizei pentru SUA doar pentru angajaţii statului enumeraţi, nu şi pentru familiile acestora.

“Din câte ştiu, nu, pentru familii nu se decontează viza, însă având în vedere criteriul de care am spus – dovedirea relaţiilor sociale şi economice cu ţara de origine care ridică punctajul şi şansa de a primi acea viză, membrii de familie se califică şi în sensul că o vor avea o rată mare de probabilitate să primească viza, dar ea nu este decontată de către statul român. Statul român decontează doar vizele angajaţilor direcţi, nu ai familiilor acestora”, a mai afirmat Constantin.

În completare, pe acelaşi subiect, Guvernul a informat că prevederea a fost aprobată în şedinţa de Guvern din 8 februarie anul acesta şi se regăseşte în HG nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit informării, prin această măsură s-a avut în vedere consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA.

“În vederea consolidării Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, angajaţii din administraţia publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale, justiţiei şi afacerilor externe, beneficiază de suportarea cheltuielilor pentru taxa de viză de către angajator sau, după caz, de decontarea acesteia, în condiţiile legii, pentru orice tip de viză SUA, pe orice tip de paşaport, pe bază de documente justificative, fără a fi necesară o invitaţie sau fără efectuarea unei misiuni”, a mai informat Executivul.

X