'Guvernul să înceteze cu atitudinea sfidătoare!'. AUR îi propune lui Marcel Ciolacu un pachet de măsuri pentru fermieri şi transportatori

Author:

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să vină cu măsuri pentru fermieri şi transportatori şi propune, la rândul său, un pachet de măsuri, între care dublarea subvenţiilor la hectar pentru fermieri, limitarea exportului de combustibil către Ucraina pentru stabilizarea preţurilor, blocarea unor iniţiative europene până când România va intra în Schengen şi în ceea ce priveşte trasportul rutier. Reprezentanţii AUR cer Guvernului să analizeze aceste măsuri, ”să ia deciziile corecte în privinţa transportatorilor şi fermierilor şi să înceteze bătaia de joc”.

Reprezentanţii AUR afirmă, într-un comunicat de presă transmis vineri, că Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu trebuie să înceteze cu ”atitudinea sfidătoare” la adresa fermierilor şi transportatorilor.

”Aceştia au fost forţaţi să iasă în stradă din cauza nepăsării şi a bătăii de joc practicate de actualii guvernanţi. În loc să discrediteze protestul încercând să inventeze tot felul de motive pentru a nu sta de vorbă cu reprezentanţii celor două categorii cruciale pentru statul român, Guvernul Ciolacu ar trebui să vină cu soluţii. Doar că, aşa cum ne-au dovedit în ultimii mai bine de doi ani, aceştia nu au, sau mai bine zis, nu vor să aibă soluţii pentru fermierii şi transportatorii români”, susţin aceştia.

Potrivit comunicatului, AUR propune un pachet de măsuri care vine în sprijinul fermierilor şi transportatorilor şi care răspunde revendicărilor acestora:

”1. Dublarea subvenţiilor la hectar pentru fermieri, corelarea sumelor cu noile realităţi inflaţioniste şi plata anticipată pentru lucrările din acest an. Trebuie avut în vedere faptul că inflaţia a redus valoarea reală a nivelului actual al subvenţiilor.

2. Achiziţia pentru rezerva de stat a produselor agricole în exces, la preţuri corecte, concomitent cu limitarea importului produselor din Ucraina.

3. Limitarea exportului de combustibil către Ucraina pentru stabilizarea preţurilor pe piaţa internă. În cei doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza exporturilor româneşti către statul vecin, preţurile carburanţilor au explodat, ajungând la valori greu de suportat de transportatorii şi fermierii români.

4. Acordarea de credite bancare cu dobânzi scăzute de aproximativ 1-2% şi garantate de stat pentru sectoarele cheie ale economiei, transporturi şi agricultură, precum şi suspendarea posibilităţii executării silite a fermierilor.

5. Blocarea iniţiativelor europene prin utilizarea dreptului de veto până când nu vor fi ridicate restricţiile Schengen pentru transportul rutier. Transportatorii români suferă zilnic pierderi uriaşe din cauza faptului că României îi este respins dreptul de a face parte din spaţiul Schengen. Aderarea la Schengen cu spaţiul aerian şi maritim nu rezolvă în niciun fel problema transportatorilor.

6. Instituirea unui pieţe reglementate pentru asigurările destinate transportatorilor cu scăderea valorilor poliţelor RCA. Totodată, propunem desfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi trecerea controlului asupra pieţei asigurărilor sub coordonarea Băncii Naţionale a României.

7. Reducerea taxării muncii până la maxim 25% din veniturile salariale pentru angajaţii din domeniile transporturi şi agricultură”.

Reprezentanţii AUR cer Guvernului Ciolacu să analizeze aceste măsuri şi ”să ia deciziile corecte în privinţa transportatorilor şi fermierilor şi să înceteze bătaia de joc”.

Preşedintele AUR, George Simion, s-a dus, joi seară, la transportatorii care protestau la intrarea în Capitală şi le-a cerut jandarmilor să le permită accesul în Bucureşti cu tractoarele. Simion a acuzat autorităţile şi PSD că vor să blocheze dreptul oamenilor de a protesta. O parte dintre protestatari l-au huiduit şi i-au cerut să plece, acuzându-l că urmăreşte doar câştigarea de voturi.

X