Aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim este un pas important aşteptat de mult timp de Bulgaria, a declarat joi preşedintele Asociaţiei Industriei Aviatice din Bulgaria, Torod Ivandzhikov, într-un interviu pentru BTA.
Potrivit lui Ivandzhikov, acest lucru va facilita călătoriile, va promova afacerile şi va da un impuls consistent industriei aviaţiei, potrivit Agerpres.
Pentru pasageri, aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen aerian, de la 31 martie, va reduce cu 15 până la 30 de minute în medie timpul petrecut la cozile din aeroport, pentru că nu vor mai trebui să treacă prin controlul paşapoartelor atunci când vor călători în ţările din spaţiul Schengen. Această modificare va facilita călătoriile pentru părinţii divorţaţi, pentru că nu vor mai trebui să prezinte un document din partea celuilalt părinte, în care acesta permite copilului să călătorească într-o ţară Schengen. Poliţia de Frontieră va avea uşor mai puţin de lucru şi va trebui sincronizată cu ţările Schengen în ceea ce priveşte securitatea aeriană pentru pasagerii care intră în Bulgaria din ţările non-Schengen, a spus Ivandzhikov.
Pentru sectorul aviaţiei, aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen aerian va permite utilizatorilor de avioane mici să decoleze de pe aeroporturile autorizate direct spre ţările Schengen, fără a mai trece prin cele patru aeroporturi principale din Bulgaria care au Poliţie de Frontieră (Sofia, Plovdiv, Varna şi Burgas). Asta va duce la economii de timp şi de costuri cu combustibilul. Operatorii de avioane mici care oferă călătorii de business spre ţările Schengen vor putea să reducă preţurile, creând oportunităţi pentru serviciile de tip taxiuri aeriene, a spus Ivandzhikov. Acesta este un avanataj important şi va da un impuls industriei aviaţiei, a adăugat Ivandzhikov.
Pentru afaceri, aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen aerian poate duce la un boom al afacerilor în regiunile cu aeroporturi. De exemplu, un om de afaceri care are intenţia de a investi în Ruse (pe Dunăre) nu va mai trebui să meargă mai întâi la Sofia sau Varna (pe malul Mării Negre), ci va putea ateriza direct la Ruse, unde va avea întâlnirile sale de afaceri şi apoi va zbura înapoi în Europa.
Ivandzhikov a subliniat faptul că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Industriei Aviatice din Bulgaria, se luptă pentru ca toate aeroporturile să fie păstrate, pentru că Bulgaria va avea nevoie de ele.
“Aeroportul este o poartă către oraş şi regiune prin care vin afaceri şi investiţii”, a adăugat Ivandzhikov.
În prezent, în Bulgaria sunt aproximativ 34 de aeroporturi active şi autorizate, dintre care unele au potenţialul de a deveni hub-uri de transport, graţie faptului că sunt amplasate în apropierea unor autostrăzi şi căi ferate. Acest aspect este deosebit de important, având în vedere dezvoltarea viitoare a zborurilor dronelor care transportă marfă.
Este nevoie de o strategie de stat pentru dezvoltarea acestui sector, a subliniat Ivandzhikov. Sectorul ar trebui să fie susţinut prin eliminarea accizei la combustibilii utilizaţi pentru efectuare de lecţii de zbor şi a TVA-ului la pregătirea personalului aerian.
“Ne lipsesc piloţii. Copiii din Bulgaria trebuie să meargă în străinătate pentru a se pregăti în loc să rămână în Bulgaria”, a subliniat Ivandzhikov.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.