România este nevoită să reprimească migranţi (presa maghiară)

Author:

Doar după trecerea câtorva zile, România este pregătită să reprimească migranţi din Afganistan şi din Siria aflaţi în acest moment în Austria, care au plecat spre Vest tranzitând România. Această măsură a fost comunicată de către ministrul de interne al guvernului de la Bucureşti, Cătălin Predoiu, care a adăugat că procedura corespunde Acordului de la Dublin, relatează Magyar Nemzet citat de Rador Radio România.

Vezi și: Document | Declarația integrală semnată de România-Bulgaria-Austria: La ce s-a angajat țara noastră pentru Schengen complet în 2024

Deşi ministrul se prevalează de reglementările internaţionale, reprimirea migranţilor a fost cerută de guvernul de la Viena condus de Karl Nehammer, în schimbul retragerii vetoului său faţă de aderarea parţială la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei.

Potrivit acordului încheiat în decembrie, cele două ţări est-europene vor adera în martie la zona fără controale la frontieră doar cu traficul aerian, respectiv maritim. Urmează ca ulterior să se ia o decizie şi în privinţa anulării controalelor terestre, adică a aderării totale la spaţiul Schengen.

Ministrul român de interne Cătălin Predoiu a mai afirmat că în perioada după aderare, poliţiştii de frontieră români din aeroportul din Bucureşti vor fi ajutaţi în activitatea lor şi de poliţişti de frontieră din Austria. În opinia ministrului, acest lucru înseamnă doar că în cazurile în care sunt descoperite la vreun călător paşapoarte sau acte de identitate ce par a fi false, documentele respective vor fi controlate, pe lângă poliţiştii români, şi de către cei austrieci.

Potrivit relatării portalului transilvan Maszol, majoritatea aeroporturilor din Transilvania s-au pregătit pentru asigurarea corespunzătoare a condiţiilor necesare pentru Schengen. În cazul câtorva aeroporturi din România, cum ar fi aeroportul Avram Iancu din Cluj, vor fi necesare modificări. În cazul aeroportului din Satu Mare, în primul trimestru al anului curent este aşteptată terminarea unor proiecte de dezvoltare. Aeroporturile din Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu şi Oradea sunt deja pregătite pentru Air Schengen.

X