Fostul premier Dacian Cioloş critică Guvernul pentru “anunţul triumfalist” cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen pe căi maritime şi aeriene şi ridicarea, în curând, a controalelor vamale terestre, precizând că ministrul austriac de Interne a declarat că nu există un calendar în acest sens.
“Ministrul austriac de Interne a detonat anunţul triumfalist al lui Marcel Ciolacu în mai puţin de 24 de ore, arătând că nu există niciun acord şi niciun calendar pentru ridicarea controalelor vamale terestre. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, (…) trebuie să înţeleagă un adevăr simplu: vorbele aruncate la întâmplare pot avea consecinţe grave. Nu doar pentru el, ci şi pentru întreaga ţară”, a transmis, joi, Cioloş.
El mai reproşează Guvernului că nu a fost direct implicat în negocieri.
“Domnule Ciolacu, ori vă luaţi responsabilităţile în serios, ori vă prezentaţi demisia. Cine vă mai crede când o să veniţi cu o nouă declaraţie? Cine vă mai ia în serios, după asemenea umilinţă publică, când veţi vrea să negociaţi ceva pentru România? Una dintre regulile de bază ale unei negocieri la acest nivel este că ‘nimic nu este agreat, câtă vreme nu este totul agreat’. Când nu eşti direct implicat în negocieri şi nu există un acord final, este mai bine să taci, pentru a nu arunca în aer munca celor care încearcă să rezolve situaţia dificilă în care a intrat România din cauza cinismului austriac”, a afirmat Cioloş într-o postare pe Facebook, adăugând că “Marcel Ciolacu se joacă cu credibilitatea României şi cu speranţele românilor”.