Poliţiştii români şi partenerii din stetele din zona de liberă circulaţie europeană au depistat, în perioada 15-21 decembrie, 858 de persoane, 63 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), informează Poliţia Română, potrivit Agerpres.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 647 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, au depistat 82 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 282 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi nouă persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, arată sursa citată, de pe teritoriul României, au fost ridicate 24 de documente, fiind găsite 54 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 211 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 32 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 31 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 23 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar şapte erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 13 documente şi nouă autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.